Acord în Consiliul UE privind Legea refacerii naturii

Consiliul UE a ajuns marți la un acord cu privire la o propunere de regulament pentru restaurarea naturii. România a avut o serie de observații.
Propunerea urmărește să pună în aplicare măsuri de refacere care să acopere cel puțin 20% din suprafața terestră și 20% din zonele maritime ale UE până în 2030 și toate ecosistemele care au nevoie de restaurare până în 2050.
Textul stabilește stabilește obiective și obligații specifice din punct de vedere juridic pentru refacerea naturii în fiecare dintre ecosistemele enumerate - de la terenuri agricole și păduri până la ecosistemele marine, de apă dulce și urbane.
În cadrul dezbaterilor, noul ministru român al mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a subliniat că "România susține obținerea acordului, iar măsurile de restaurare pe care le vom pune în aplicare vor aduce multe beneficii pentru mediu și cetățeni și vor contribui la obiectivul UE de neutralitate climatică".
Textul are meritul de a oferi "flexibilitatea necesară" pentru statele membre de a decide unde se aplică și care sunt măsurile de restaurare cele mai eficiente pentru acestea, inclusiv din perspectiva circumstanțelor și specificităților naționale, dar fără a pune în pericol îndeplinirea obiectivelor, a scris Fechet pe Facebook.
El a mai spus că eforturile în ceea ce privește asigurarea finanțării implementării acestui regulament nu sunt "neglijabile".
"Un alt aspect important pentru România, pe care l-am menționat încă de la începutul discuțiilor, este nedeteriorarea, element esențial al acestui Regulament, dar foarte sensibil, mai ales din perspectiva zonelor din afara rețelei Natura 2000. Apreciem că soluția de compromis propusă răspunde îngrijorărilor exprimate de România din perspectiva implicațiilor economice și sociale", a precizat Fechet.
Oficialul român a punctat că Planul de restaurare a naturii va avea un rol esențial pentru identificarea măsurilor care contribuie la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice sănătoase și vor sprijini producția agricolă și securitatea alimentară:
"Aceste măsuri vor contribui inclusiv la productivitatea solului, furnizarea și calitatea apei, crearea interacțiunilor între obiectivele de restaurare și cele de energie și climă. În acest context, salutăm abordarea treptată propusă pentru pregătirea de către fiecare Stat membru a acestui plan și propunerea privind ciclurile de monitorizare".
Acordul reprezintă mandatul pentru negocierile cu Parlamentul European cu privire la forma finală a legii.
În Comisia ENVI a Parlamentului European, propunerea de regulament a fost discutată săptămâna trecută, dar nu s-a dat și un vot, urmare a numeroaselor amendamente depuse, care nu au putut fi votate în timpul alocat.
Votul a fost reprogramat pentru următoarea reuniune a Comisiei pentru Mediu, care va avea loc pe 26 și 27 iunie, la Bruxelles.
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului European privind refacerea naturii a fost respinsă deja în două comisii ale PE - Agricultură și Pescuit.
La sfârșitul lunii mai, PPE a anunțat că se retrage de la negocierile privind textul de lege.
Comentarii