Acordul SUA-UE va crește costurile pentru companii și consumatori
Acordul comercial dintre SUA și UE previne momentan o escaladare suplimentară a relațiilor transatlantice, dar va crește costurile pentru companii și consumatori.
Acordul încheiat de Comisia Europeană cu președintele american Trump nu este un motiv de sărbătoare. Afectează UE mult mai tare decât s-a anunțat în primăvară. Acest lucru ridică întrebări cu privire la tacticile de negociere ale lui von der Leyen – și cele ale cancelarului Merz, comentează Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Și Die Welt consideră că americanii sunt principalii beneficiari ai acordului.
Pentru companiile germane, aceasta înseamnă costuri mai mari și o creștere mai mică. ”De la două la 15 procente, asta e o înrăutățire semnificativă pentru noi”, spune Philipp Vetter, analist Die Welt.
El a mai apreciat că aceste taxe ar putea duce la o încetinire a creșterii economice în statele membre UE și la tentative de evitare a acestor taxe vamale prin mutarea unor producții în SUA.
Cancelarul german Friedrich Merz a salutat acordul care a evitat ”o escaladare inutilă a relațiilor comerciale transatlantice” și a declarat că ”am reușit să ne păstrăm interesele fundamentale”. În același timp, Merz și-ar fi ”dorit foarte mult o mai mare relaxare privind comerțul transatlantic”.
În schimb, Federația Industriilor Germane nu a fost prea mulțumită. ”Chiar și o rată vamală de 15% va avea efecte negative imense asupra industriei germane orientate spre export”, a declarat Wolfgang Niedermark, membru al conducerii federației.
Ministrul francez delegat pentru Europa, Benjamin Haddad, a scris pe X că acordul aduce ”o stabilitate temporară”, dar rămâne ”dezechilibrat”.
Taxele vor afecta profiturile companiilor europene, dar și buzunarele americanilor care doresc să cumpere produse din Uniunea Europeană, notează Associated Press.
Și exportatorii români vor avea de suferit, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu făcând apel la statul român să activeze ”urgent” un plan de măsuri pentru a-i ajuta pe exportatorii afectați.
Comisia Europeană a încercat luni să apere acordul comercial încheiat cu Statele Unite, care a suscitat reacții foarte contrastante din partea capitalelor și a marilor industrii europene, notează AFP, preluată de Agerpres.
”Sunt 100% sigur că acest acord este mai bun decât un război comercial cu Statele Unite”, a declarat comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, care a negociat acordul timp de mai multe luni cu administrația Trump.
Comentarii