Pe cel de-al 267-lea Papă îl așteaptă deja o listă mare de angajamente și situauții asupra cărora va fi chemat să-și exprime părerea începând din zilele imediat următoare urcării sale pe tronul lui Petru, potrivit ANSA.

Este clar că printre primele sale sarcini se numără alegerea colaboratorilor săi cei mai direcți și a conducătorilor Dicasteriilor Curiei, guvernul Bisericii universale: astfel încât noul papă va trebui să vadă pe cine să confirme (poate pentru că termenul respectiv de cinci ani încă nu a expirat) sau să numească în diferite funcții. O altă decizie pe care noul pontif va trebui să o ia foarte curând va fi confirmarea călătoriei pe care Bergoglio trebuia să o facă în Turcia înainte de sfârșitul lunii pentru aniversarea Conciliului de la Niceea: un eveniment extrem de important la nivel ecumenic.

Călătoria fusese pregătită, iar noul Papă va trebui doar să decidă dacă merge personal, ca primă călătorie a pontificatului său, sau trimite un delegat. Printre celelalte întâlniri care urmează a fi programate, se numără cele privind canonizările care au fost suspendate, în primul rând cea a lui Carlo Acutis, sfântul „patron al rețelelor”, care urma să aibă loc pe 27 aprilie cu ocazia Jubileului Adolescenților și apoi cea a a lui Pier Giorgio Frassati din 3 august, la finalul Jubileului Tinerilor, un  eveniment mult așteptat. Apoi trebuie stabilite datele canonizailor lui Bartolo Longo, fondatorul Sanctuarului din Pompei și a lui José Gregorio Hernández, „medicul poporului”, care va fi primul sfânt venezuelean.

Printre altele, acest An Sfânt va fi al doilea din istorie după cel din 1700 în care Poarta Sfântă a fost deschisă de un Papă și va fi închisă de altul.

Primele angajamente care îl așteaptă pe noul Pontif în viitorul apropiat și în succesiune rapidă sunt Jubileul Confraternităților care se va desfășura între 16-18 mai; Jubileul Familiilor, Copiilor, Bunicilor și Vârstnicilor 30 mai-1 iunie:; 7-8 iunie Jubileul Mișcărilor creștinești, Asociațiilor și noilor Comunități; în perioada 14-15 iunie Jubileul Sportului; între 20-22 iunie Jubileul personalului guvernamental; iar în zilele următoare cel al Seminariștilor și Preoților și toate care vor urma până la închiderea Porții Sfinte, pe 6 ianuarie 2026.

Printre problemele cele mai spinoase la orizont, se numără, începând din 22 septembrie, recursul la procesul privind gestionarea fondurilor Sfântului Scaun și vânzarea Palatului de la Londra, mult dorit de Papa Francisc, care va readuce inevitabil în lumina reflectoarelor afacerea Becciu, și nu numai.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA