Acordul prevede transferul colectiv și forțat al solicitanților de azil către CPR (centrele de detenție pentru repatriere) din Gjadër, printr-un scurt pasaj la hotspot-ul Shëngjin.

„Ar fi trebuit să fie 3.000 de refugiați, deocamdată au sosit doar câțiva și s-au întors imediat – comentează jurnalistul albanez Elidon Ndreka, care a urmărit de la început propaganda asupra operațiunii – ar fi trebuit să aducă bani și muncă și din acest motiv au eliminat disidența locală, însă deocamdată au câștigat foarte puțini, dar ceva-ceva a ajuns și în localitatea în care se află tabăra, unde de ani de zile principalul venit al familiilor a fost reprezentat de posibilitatea emigrării”.

În prezent, întinderile de containere amenajate în cele două centre sunt nelocuite, majoritatea operatorilor de poliție care ar fi trebuit să gestioneze tabăra s-au întors în Italia și se respiră un aer de dezolare. Cu toate acestea, ideea creării, finanțării cu o sumă estimată între 653 de milioane și un miliard de euro și menținerii acestor centre în afara teritoriului UE nu a fost oficial abandonată, în ciuda încălcărilor dreptului italian și internațional și a dificultăților logistice: „Eșecul este acolo și poate fi văzut de toată lumea, noi am venit aici să dăm „lovitură de grație” acestui memorandum de înțelegere”, explică membrii „Rețelei Împotriva Detenției Migranților”, o mișcare internațională care reunește diferite realități care apără libera circulație a persoanelor”.

„Pactul dintre Giorgia Meloni și Edi Rama a fost până acum un faliment total și cred că deja se gândesc la modul de reconversie a structurilor – spune Dorian Pali, avocat rezident în țara pe teritoriul căreia se află centrul italian – însă nu este adevărat că albanezii sunt cu toții indiferenți la această decizie a guvernului: mulți ca mine sunt împotriva ei din motive etice și legale. Bineînțeles că există multă dezinformare, iar sărăcia din această zonă cântărește și ea foarte mult. Când ești sărac, nu poți privi dincolo de propria ta curte pentru că singura problemă urgentă pe care trebuie să o rezolvi este cum să pui ceva de mâncare pe masă”.

Din punctul de vedere al respectării drepturilor omului, problemele critice coincid cu cele deja dezbătute în Italia cu privire la CPR; constituția albaneză, cât și cea italiană, nu prevede forme de detenție care să depășească 24-48 de ore în absența infracțiunilor și a validării de către un judecător: „Definiția de 'detenție administrativă' nu schimbă substanța privării de libertate – susține avocatul Dorian Pali, care încercase chiar să promoveze un proces împotriva înființării lagărului – Se pune și problema transferului suveranității teritoriale, deoarece aceste zone au fost cedate Italiei pe o perioadă de cinci ani; nu este o decizie care ar fi putut fi ratificată ocolind consultările cerute de legea albaneză, însă guvernul și-a forțat mâna”.

Până în prezent, dintre cei 16 migranți transferați în centrul Gjadër, patru au fost returnați imediat în Italia ca minori sau vulnerabili, în timp ce pentru ceilalți 12, judecătorii italieni au refuzat reținerea, în aplicarea deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a invalidat lista italiană a așa-ziselor „țări sigure”.

În ciuda încercărilor costisitoare ale guvernului Meloni, planul care prevedea ca persoanele interceptate pe mare să fie transferate în Albania fără posibilitatea deplasării independente, putându-se deplasa doar din port în CPR-ul Gjadër sub escorta carabinierilor italieni, pare să se fi blocat. Plângerile se extind și la condițiile de detenție, considerate inadecvate din punct de vedere igienico-sanitar și insuficiente pentru a garanta o protecție adecvată a celor mai vulnerabili.

Printre activiștii prezenți la manifestațiile de duminică, în fața hotspot-ului din portul Shëngjin și la CPR Gjadër, care au fost urmate luni de proteste în fața clădirilor instituționale din Tirana, se numără și Detjon Begaj, consilier municipal al orașului Bologna, originar din Valona, ​​​​în Albania: „Nu este un pact de „prietenie și recunoștință”, așa cum a fost definit – explică el – ci acordul dintre Meloni și Rama este un act de neocolonialism față de această țară. Eșuează, însă este esențial să eșueze definitiv, pentru a împiedica alte țări europene să îl ia drept model pentru externalizarea frontierelor europene și încălcarea dreptului de circulație și azil al oamenilor”. „Cum putem fi complici la aceste încălcări ale demnității umane – explică protestatarii albanezi din Zane Kolektiv și Europe Other – ale unor oameni care, la fel ca mulți dintre noi, caută doar un loc sigur pentru a trăi și a lucra?”.

Pentru activiști, costurile foarte mari ale operațiunii, selecția arbitrară a migranților pe mare și condițiile de detenție denunțate de lucrătorii din domeniul sănătății „contribuie la configurarea unei imagini a încălcărilor sistematice ale drepturilor fundamentale și determină eșecul acestor acorduri”, însă mobilizarea internațională împotriva protocolului va continua „pentru că ceea ce contestăm nu este doar aplicarea, ci și eventuala repropunere a unor acorduri ulterioare pentru externalizarea frontierelor externe ale UE de către alte țări membre”.

Sursa: Rador Radio România