În cea de-a doua zi a alegerilor europarlamentare, cehii și irlandezii votează pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European. În Cehia, votul se derulează pe parcursul a două zile.

UPDATE

Partidul proeuropean al premierului irlandez Leo Varadkar, Fine Gael, se află pe primul loc la alegerile europene desfășurate vineri în Irlanda, după o campanie dominată de Brexit, indică sondajele efectuate la ieșirea de la urne, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Centriștii din Fine Gael (Familia Irlandeză) se situează pe primul loc în două din cele trei circumscripții electorale (Ireland South și Midlands-North-West), în timp ce Verzii au câștigat în Dublin cu 23%, potrivit sondajelor anunțate în seara votului.

+++

În Cehia, sondajele dau ca favorită formațiunea premierului miliardar Andrej Babis, acuzat de fraudă cu fonduri europene. În pofida faptului că scrutinul are loc vineri și sâmbătă, se estimează că prezența va fi foarte scăzută, și pe fondul nemulțumirilor față de guvern, dar și al dezinteresului pentru europarlamentare. La precedentul scrutin, din 2014, rata de participare a fost de 18,2%.

Recent, mii de cehi au protestat față de Babis și noul ministru al Justiției, de teama că aceasta va încerca să-l scape de acuzații, notează EurActiv.com. Dar, un sondaj realizat de Median în perioada martie-mai, creditează formațiunea premierului ANO (membră ALDE) cu peste 25%, în fața partidul de centru-dreapta Democrații Civici (ODS) și a Partidului Piraților, anti-sistem, fiecare cu câte 14%. 

ANO a câștigat alegerile general din 2017 și a format un guvern minoritar cu social-democrații, beneficiind și de sprijinul comuniștilor pentru majoritate parlamentară. 

În Irlanda, în schimb, interesul pentru alegeri a fost mare, scrutinul desfășurându-se sub semnul Brexit-ului. Irlandezii sunt îngrijorați de consecințele economice ale ieșirii Marii Britanii, țara vecină fiind cel mai important partener comercial al Irlandei. 

Se estimează că prezența la urne va fi mai ridicată decât în 2014, când a fost de 52%, mai ales că, simultan cu alegerile europarlamentare, au loc și alegeri locale, plus un referendum privind relaxarea legislației pentru divorț

Irlanda are 12 reprezentanți în PE, iar numărul lor ar crește la 14, dacă Marea Britanie părăsește UE.