Bulgaria ar trebui să fie admisă în Schengen. Această poziție a Germaniei a fost confirmată încă o dată de ambasadoarea germană la Sofia, Irene Plank. Și România ar trebui să intre, a spus ea.

”Poziția Germaniei în această chestiune este foarte clară: cancelarul Scholz a spus-o foarte clar anul trecut, în august, într-un discurs la Praga. Și ea a rămas neschimbată de atunci. Noi suntem de părere că Bulgaria ar trebui să fie admisă în spațiul Schengen, la fel ca și România”, a spus Plank, notează 24Chasa.

Ea a adăugat că există încă scepticism în alte țări din UE față de primirea celor două state membre în spațiul de liberă circulație.

”Este foarte important ca Bulgaria să reușească să ducă la îndeplinire reformele pe care și le-a propus ca scop, în special reforma sistemului judiciar. Primul pas bun a fost făcut deja săptămâna trecută, când s-a ajuns la un acord asupra unei modificări legislative privind răspunderea procurorului general”, a declarat ambasadoarea Germaniei pentru bTV.

Sursa: RADOR

Schengen: După vizita lui Karner, România și Austria vorbesc de lucruri diferite

Mai mult pe EurActiv »