O sursă locală din poliție observă „similitudini operaționale cu alte omucideri” care au vizat anturajul fiului său, figură a lumii interlope insulare.

Este o dovadă irefutabilă a controlului criminal asupra teritoriului corsican și o sfidare spectaculoasă la adresa autorităților însărcinate să mențină ordinea. În timp ce întreaga ierarhie judiciară și cei mai înalți responsabili ai poliției și jandarmeriei de pe insulă erau reuniți, luni, 12 ianuarie, la Bastia, pentru deschiderea solemnă a anului judiciar al Curții de Apel, Alain Orsoni, pilon al istoriei naționalismului insular, era ucis la înmormântarea mamei sale, în satul familial Vero (Corsica de Sud). Noul Parchet național anticriminalitate organizată a considerat de altfel util să se sesizeze imediat în acest dosar, împreună cu jurisdicția interregională specializată în lupta împotriva crimei organizate de la Marsilia.

Puțin după ora 16:30, preotul oficia încă ultimele rituri în cimitir, la înmormântarea mamei lui Alain Orsoni, în fața unei asistențe familiale, când, potrivit elementelor furnizate ziarului Le Monde de procurorul Republicii din Ajaccio, Nicolas Septe, victima s-a îndepărtat ușor și apoi s-a prăbușit brusc. Șeful parchetului a adăugat că a fost vorba despre un foc tras de la mare distanță, „de la câteva sute de metri”, și că pare să fi fost folosit un singur glonț. Spre finalul după-amiezii, înainte de lăsarea nopții, anchetatorii poliției judiciare încercau să identifice locul exact din vegetația din jur de unde ar fi putut proveni focul de armă mortal.

Deocamdată, a apreciat Nicolas Septe, „este prea devreme pentru a privilegia o pistă”. Totuși, o sursă locală din poliție remarca „similitudini operaționale cu alte omucideri” care au vizat anturajul fiului lui Alain Orsoni, Guy, figură a lumii interlope insulare, aflat în prezent în detenție într-un dosar penal. La 1 august 2023, David Taddei, 48 de ani, unul dintre apropiații săi, a fost asasinat într-o parcare din Sarrola-Carcopino, la ieșirea din Ajaccio, printr-un foc tras „de la peste 100 de metri”. La 21 decembrie 2023, Jean-Baptiste Ottavi, un alt prieten, a fost găsit fără viață lângă mașina sa, pe marginea unui drum din Corsica de Sud, vizat de un trăgător ascuns la distanță mare. În ambele cazuri a fost folosită o armă de vânătoare mare.

Alain Orsoni părea conștient de amenințările care apăsau asupra lui. După ce a trebuit să părăsească președinția clubului AC Ajaccio, confruntat cu dificultăți financiare grave și cu retrogradarea, trăia cea mai mare parte a timpului în străinătate, în special în Nicaragua. Nu mai făcea decât sejururi scurte pe insula natală și purta, de regulă, o vestă antiglonț, pe care nu a îmbrăcat-o la înmormântare.

În ciuda afirmațiilor sale repetate privind retragerea din orice angajament politic și din toate investițiile sale trecute, imaginea sa de șef de clan temut rămânea puternic întipărită în mințile insularilor. A murit din cauza „afacerilor fiului său”, așa cum sugerează o parte din poliția locală? Sau a plătit o datorie veche, a cărei origine va trebui căutată într-un trecut naționalist și de afaceri uneori tulbure? Odată cu moartea sa dispare o parte din istoria Corsicii.

O aură aparte

Supranumit „frumosul Alain”, carismatic și cu o voce cântată ce amintea de Yves Montand, Alain Orsoni și-a petrecut o mare parte din viață scăpând de gloanțe. Fiul al unui subofițer din Legiunea Străină, care a dezertat pentru a se alătura Organizației Armate Secrete (OAS) – o formațiune teroristă de extremă dreaptă ce apăra prezența franceză în Algeria –, și-a început cariera militantă, ca mulți naționaliști, în rândurile extremei drepte, ca student, înainte de a se alătura Frontului de Eliberare Națională Corsican (FLNC), în 1977. În cadrul organizației, iese din anonimat conducând sectorul „V”, de la „volant” („mobil”), însărcinat să desfășoare operațiuni pe insulă și pe continent. În 1980 participă la un schimb de focuri împotriva unor jandarmi mobili aflați de pază în fața ambasadei Iranului la Paris. Arestat, va fi amnistiat în 1981 de o stângă care miza pe dialog.

Dar moartea fratelui său, Guy, în 1983, îi conferă o aură particulară. La 17 iunie 1983, la Sartène (Corsica de Sud), el coboară din Mercedesul albastru al unchiului lor Roger, condus de Guy, care își continuă drumul spre Porto-Vecchio. Nu se vor mai vedea niciodată. Guy este răpit și ucis pe fond de șantaj și trafic de droguri. După ce acceptă să colaboreze cu poliția, Alain Orsoni, împins de conducerea FLNC, decide să denunțe o acțiune „de tip barbouze” (operațiune clandestină murdară) a statului, cu care relațiile erau tensionate.

În 1982 s-au înregistrat aproape 800 de atentate. Arestările permit încarcerarea autorilor asasinatului, infractori originari din Valinco, în sudul Corsicii, care s-au înșelat asupra țintei: voiau să-l răpească pe unchiul celor doi frați Orsoni. Afișe și fotografii ale „martirului poporului național” acoperă zidurile insulei. Un mit fondator al istoriei naționalismului corsican, asociat numelui Orsoni, tocmai s-a născut.

Fondat la 5 mai 1976, FLNC a sedus o întreagă generație. La începutul anilor 1980, a devenit de neocolit pe scena politică corsicană. Sprijinit pe o forță clandestină, era temut atât de stat, cât și de lumea interlopă. Totuși, deși a rezistat anilor de represiune, unitatea naționaliștilor a cedat în fața timpului și a sciziunilor. În octombrie 1989, Pierre Poggioli, considerat liderul istoric al FLNC, părăsește mișcarea pentru a crea Accolta naziunale corsa. În noiembrie 1990, vine rândul lui Alain Orsoni și al fidelilor săi să fondeze Mișcarea pentru Autodeterminare (MPA). Dar baza va rămâne fidelă partidului A Cuncolta nazionalista, vitrina legală a FLNC. În pofida diviziunilor, cauza naționalistă a câștigat teren. În 1991, „statutul Joxe”, numit după ministrul de interne din guvernul Rocard, elaborat cu sprijinul MPA și al liderului său, Alain Orsoni, este chiar votat de Adunarea Națională. El conferă puteri sporite instituțiilor insulare.

Însă derapajele criminale și de afaceri sulfuroase ale șefilor naționaliști rivali declanșează în cele din urmă un război fratricid. Între 1992 și 1996 sunt consemnate peste douăzeci de morți. Temându-se pentru viața sa, Alain Orsoni alege exilul. Umbra lui continuă însă să planeze asupra insulei. Clanul său, rămas la fața locului, este în continuare activ în sectorul securității și controlează, între altele, Camera de comerț și industrie din Corsica de Sud, un mare furnizor de contracte și locuri de muncă. Împreună cu unii dintre fidelii săi, din Nicaragua, dezvoltă în toată America Centrală aparate de tip slot-machine în legătură cu Pefaco, o societate creată în 1995 la Barcelona de unul dintre prietenii săi, Francis Perez.

Când revine în Corsica, în 2008, susține că se întoarce doar pentru a onora o promisiune făcută lui Michel Moretti, fost membru al MPA și președinte al AC Ajaccio: să vegheze asupra clubului și să renoveze vechiul stadion François-Coty.

Însă revenirea sa, chiar dacă nu și-a dorit-o neapărat, ridică tensiunea cu un nivel. I se atribuie intenția de a ocupa locul nașului din Corsica de Sud, „Jean-Jé” Colonna, mort la sfârșitul lui 2006, ai cărui principali locotenenți fuseseră uciși la mijlocul lui 2008. La 29 august 2008, poliția întrerupe in extremis o tentativă de asasinat împotriva lui Alain Orsoni, într-o seară de meci, la Ajaccio. Moștenitorii lui „Jean-Jé”, în special banda din Petit Bar, sunt la originea manevrei. Ei devin, în acea zi, cei mai mari dușmani ai clanului Orsoni. Fiul, numit Guy în amintirea unchiului său, nu va înceta să riposteze lovitură pentru lovitură pe terenul criminal, iar tatăl va încerca, până în ultima zi, să scape de răzbunarea unui trecut întortocheat.

Sursa: Rador Radio România