Ministrul de externe Bogdan Aurescu a declarat luni, la Bruxelles, că UE ar trebui să ia în calcul sancțiuni, dacă sunt necesare, în legătură cu cazul otrăvirii lui Navalnîi.

Dosarul otrăvirii principalului opozant al președintelui rus Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi - aflat în prezent într-un spital din Berlin, se află pe agenda reuniunii de astăzi a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE.

”Poziția României este că UE ar trebui să aibă o atitudine mai activă în această chestiune (cazul otrăvirii lui Navalnîi - n.r.). Alături de colegi din Lituania, Letonia, Estonia, Danemarca și Polonia am adresat o scrisoare Înaltului Reprezentant (Josep) Borrell prin care cerem o astfel de atitudine mai activă, pentru că Rusia trebuie să-și îndeplinească obligațiile, să înceapă o investigație imparțială și transperantă și să coopereze pe deplin cu Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice”.

Bogdan Aurescu apreciază că UE ar trebui să ia ”în calcul sancțiuni, dacă sunt necesare, în legătură cu cazul otrăvirii lui Navalnîi”.