Bogdan Aurescu a avansat omologilor din UE o propunere privind crearea unui post de Reprezentant Special al UE al cărui mandat să acopere reziliența partenerilor din Vecinătatea Estică și conflictele prelungite din regiunea extinsă a Mării Negre.

Agenda reuniunii informale a miniștrilor de externe din statele membre ale Uniunii Europene (format Gymnich), din perioada 26-27 mai 2021, de la Lisabona, a inclus conflictele prelungite din Vecinătatea Estică și regiunea extinsă a Mării Negre, subiect inclus la propunerea ministrului român de externe, relațiile UE-Africa și viziunea strategică a UE pentru regiunea indo-pacifică, informează MAE.

 

”Astfel, reuniunea Gymnich de la Lisabona a avut o relevanță deosebită pentru România datorită discuțiilor extinse pe tema conflictelor prelungite în Vecinătatea Estică, în urma demersului inițiat de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu prin scrisoarea adresată, la 19 noiembrie 2020, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, la care s-au alăturat zece omologi din statele membre UE (Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Suedia)”,

precizează MAE, adăugând că e prima dată când România include pe agenda unei reuniuni a miniștrilor de externe europeni un astfel de subiect. 

Ministrul Aurescu a realizat o evaluare a situației actuale a conflictelor care afectează cinci dintre cei șase parteneri din estul UE, evidențiind faptul că aceste conflicte constituie ”o amenințare majoră” pentru stabilitatea și securitatea întregii regiuni, respectiv pentru securitatea euroatlantică, precum ”gradul ridicat de impredictibilitate al acestora și potențialul destabilizator, impactul negativ asupra capacității statelor afectate de acest tip de conflicte de a progresa în procesul de reformă, dar și de a lua decizii strategice pentru propriul viitor, fiindu-le astfel limitată suveranitatea”.

Șeful diplomației române a accentuat importanța unei abordări ”integrate și coerente a conflictelor”, pentru ca Uniunea să fie mai relevantă geopolitic în propria vecinătate imediată, aspect esențial pentru postura de actor global pe care aceasta o vizează. 

În acest sens, Bogdan Aurescu a avansat o serie de propuneri concrete care să fie luate în considerare în viitoare discuții, pe trei paliere de acțiune: politic, economic și de comunicare strategică. 

Din punct de vedere politic, el a subliniat importanța implicării ”mai dinamice și mai vizibile a UE” în formatele de negociere din care este parte, dar și în relația politică cu fiecare din statele afectate, consolidarea Parteneriatului Estic, cu accent pe aprofundarea dimensiunii sale de securitate, inclusiv în cooperare cu NATO, îmbunătățirea coordonării UE cu toți partenerii relevanți în regiune, precum OSCE, ONU, parteneri internaționali like-minded, în special SUA.

Totodată, Aurescu a solicitat utilizarea mai bună a instrumentului sancțiunilor legate de aceste conflicte.

Ministrul român a încurajat o mai bună coordonare între Ucraina, Georgia și R. Moldova, precum și consolidarea dialogului acestor trei state cu UE în domeniul securității și în aspectele ce privesc reglementarea conflictelor prelungite, inclusiv prin crearea unui format dedicat de dialog care să se concentreze pe modalitățile de a înregistra progrese în soluționarea acestora.

De asemenea, Bogdan Aurescu a propus ”un proces de reflecție privind crearea unui post de Reprezentant Special al UE al cărui mandat să acopere reziliența partenerilor din Vecinătatea Estică și conflictele prelungite din regiunea extinsă a Mării Negre”. 

În ceea ce privește măsurile economice, șeful diplomației române a pledat pentru valorificarea eficientă, la întregul potențial, a prevederilor Acordurilor Cuprinzătoare de Liber Schimb încheiate între UE și partenerii estici, care să fie aplicate și în regiunile separatiste - de natură ”a stimula legăturile cu restul statelor afectate și a face reintegrarea regiunilor separatiste mai atractivă, măsuri mai consistente de sprijin din partea Uniunii pentru sprijin socio-economic al regiunilor afectate de conflicte, precum și pentru combaterea efectelor medicale și economice ale crizei sanitare, care să includă sub aspect umanitar și populația din regiunile separatiste”.

În planul comunicării strategice, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat importanța unor strategii vizând combaterea dezinformării și promovarea mai eficientă în rândul publicului a demersurilor concrete de sprijin și beneficiilor oferite de UE pentru statele afectate de aceste conflicte.

Oficialul român a pledat în favoarea continuării discuțiilor cu obiectivul de a adopta Concluzii ale Consiliului UE care să ofere ghidaj pentru acțiunile viitoare ale UE pe acest subiect.

Totodată, ministrul Aurescu a reamintit că aspectele legate de conflictele prelungite trebuie să se reflecte în documentele care vor fi pregătite la nivelul UE în perspectiva discuțiilor privind relațiile cu Rusia, prevăzute cu ocazia reuniunii liderilor UE din iunie.