Austria sărbătorește 80 de ani de la fondarea celei de-a doua Republici

Duminică 27 aprilie, se împlinesc 80 de ani de la fondarea celei de-A Doua Republici austriece. Noul cancelar Christian Stocker a participat cu această ocazie, alături de președintele Alexander Van der Bellen, la o ceremonie la Schweizergarten.
„O zi importanta pentru Austria, cu Declaratia de Independenta din 1945, s-a pus piatra de temelie pentru o Austrie liberă și suverană. În ciuda ploii torențiale, astăzi a avut loc un act festiv în Schweizergarten din fața monumentului fondator de stat - o comemorare tăcută și demnă a istoriei noastre”, a scris pe contul său de socializare Christian Stocker.
Numele parcului Schweizergarten („Grădina Elvețiană”) se constituie într-un omagiu pentru neutralitatea elvețiană și pentru sprijinul acordat Austriei în perioada postbelică. Parcul a fost amenajat în forma sa actuală după Al Doilea Război Mondial, fiind un simbol al păcii și reconstrucției.
După prăbușirea regimului nazist, Austria – care fusese anexată de Germania în 1938 prin Anschluss – a fost reconstituită ca stat independent. La 27 aprilie 1945, liderii partidelor democratice (socialiștii, creștin-democrații și comuniștii) au proclamat reînființarea Republicii Austria.
Timp de 10 ani, Austria a funcționat sub supravegherea celor patru puteri aliate, fără suveranitate deplină. Cu toate acestea, un guvern austriac funcționa deja din 1945, în frunte cu Karl Renner.
Austria s-a angajat pe calea neutralității permanente, nu a aderat la NATO, nu s-a implicat în alianțe militare, dar s-a orientat clar spre Occident.
Anii '50–'70 au fost marcați de reconstrucția economică cu ajutor american (Planul Marshall) și de dezvoltarea unui model social stabil, numit adesea „modelul austriac”: economie de piață cu elemente sociale, dialog între partide, sindicate și patronat.
Comentarii