UPDATE”Bătălia” pentru climă
PE urmează să voteze săptămâna aceasta obiectivul pentru emisiile poluante, astfel încât să se poată ajunge la neutralitate climatică până în 2050. Eurodeputații au opinii diferite privind această țintă,ce ar putea afecta economii și locuri de muncă.
Eurodeputata suedeză Jytte Guteland (S&D), raportoare pe Legea climei, speră ca Parlamentul European să aprobe miercuri reducerea emisiilor cu 60% în 2030, comparativ cu nivelul anului 1990, ceea ce ar fi ”o oportunitate istorică” pentru politica climatică a UE și ”un semnal foarte puternic” pentru COP26 (Conferința ONU privind schimbările climatice de anul viitor).
În cadrul unui webinar organizat luni de către Parlamentul European, eurodeputata S&D a precizat că eurodeputații trebuie să fie ”mai ambițioși” decât Comisia Europeană în ceea ce privește Legea climei, întrucât criza climatică e ”copleșitoare pentru planeta noastră”, unde ecosistemul se schimbă, iar oamenii suferă deja din cauza încălzirii globale.
Întrebată dacă speră într-un acord cu statele membre până la sfârșitul anului, Jytte Guteland a evitat un răspuns clar, dar a atras atenția că, dacă se ajunge prea târziu la un acord, nu va mai fi prea mult timp pentru pregătirile privind legislația sectorială.
Eurodeputatul german Peter Liese (PPE), raportor din umbră pe această lege, a declarat că popularii acordă un ”sprijin puternic” Comisiei Europene în privința neutralității climatice.
Pe de altă parte, Liese a subliniat că PPE nu sprijină propunerea Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI), care a votat o creștere o obiectivului privind emisiile poluante- 60%, față de ultima propunere a CE - 55%.
Eurodeputatul german a explicat că abordarea trebuie să fie justă din punct de vedere social și să protejeze economiile și companiile europene.
El a precizat că 55% reprezintă deja ”un pas uriaș”, adăugând că e nevoie și de alte măsuri, precum tehnologii noi sau creșterea numărului copacilor. Totodată, fermierii trebuie încurajați să facă ceea ce trebuie pentru a contribui la neutralitatea climatică.
Peter Liese nu crede că va exista o majoritate în Parlamentul European pentru o țintă de 60%, întrucât mulți eurodeputați germani, precum și estici din Renew și S&D nu o vor sprijini.
În schimb, francezul Pascal Canfin (Renew), președintele Comisiei ENVI, cel care a introdus amendamentul de creștere a obiectivului la 60%, apreciază că majoritatea europarlamentarilor din Renew, S&D, Verzii și alte grupuri politice susțin această țintă, astfel că totul depinde de PPE.
Canfin a afirmat că pentru un obiectiv de 65% nu există majoritate, iar 55% s-ar putea să nu fie suficient, astfel că 60% e o ”balanță corectă”.
Totodată, el a salutat anunțul Chinei privind atingerea neutralității climatice până în 2060, adăugând că, dacă Joe Biden câștigă alegerile din noiembrie, SUA vor reveni în Acordul de la Paris.
Pascal Canfin a respins temerile unor eurodeputați, în special din PPE, care se tem că vor fi afectate multe locuri de muncă, în cazul în care s-ar stabili un obiectiv de 60%.
Problema esticilor
Întrebată dacă s-ar putea institui obiective diferite, întrucât există state membre care se vor confrunta cu mai multe provocări, Jytte Guteland a recunoscut că unele țări vor avea ”un drum mai lung de parcurs”, dar acesta e motivul pentru care a fost creat Fondul pentru o tranziție justă. În plus, și bugetul comun poate fi folosit pentru a ajuta statele membre care au mai multe de făcut pentru atingerea neutralității climatice.
Părerea sa e împărtășită și de Pascal Canfin, care a explicat că nu ar avea cum să le explice alegătorilor francezi faptul că a fost creat Fondul pentru tranziție justă pentru anumite țări - precum Polonia - pentru ca acestea să nu respecte obiectivele stabilite.
Background
Parte esențială a Pactului verde european
În urma deciziei Consiliului European (2019) de a aproba obiectivul privind neutralitatea climatică până în 2050, Comisia a propus, în martie 2020, legea europeană a climei, care ar introduce obligativitatea legală pentru ca UE să devină neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050. La 17 septembrie, Comisia a modificat propunerea în vederea includerii unui nou obiectiv de reducere a emisiilor pentru 2030.
Timeline:
- decembrie 2019: Consiliul European și-a exprimat susținerea pentru atingerea neutralității climatice până în 2050
- martie 2020: Comisia a propus un obiectiv intermediar de 40% pentru 2030 față de valorile din 1990
- 11 septembrie 2020: Comisia ENVI a PE a votat pentru o țintă de 60% și a cerut un obiectiv interimar pentru 2040
- 17 septembrie 2020: Comisia a modificat ținta pentru 2030, spunând că trebuie să fie ”cel puțin 55”
Amendamentul "60%" a fost votat
Parlamentul European a votat marți seara amendamentul care prevede reducerea emisiilor poluante cu 60% până în 2030, față de 40% cât e în prezent. Votul final pe Legea climei va avea loc miercuri seara.
de Tudor Neda-Cojocaru 06 Oct 2020 09:51
Doresc sa contribui la schimbarile climatice cu solutie tehnica brevetata RO125239: Instalatie hidrotehnica pentru prevenirea si diminuarea inundatiilor. Va rog sa-mi acordati consultanta in acest sens.
Reprezint compania combinat-hy srl, CAEN - 7112, CUI: 14672036/04.06.2002 si avem in Cont 0,02 lei.
Nu ma regasesc in apelurile deschise pentru ca nu dispun de investitie sa achit contributia pentru grant.
La nivelul parerii personale, finantarea propunerii de proiect a fost posibila conform Legii nr. 481/2004. Consider ca si functionari de stat din Ministerul Apelor si Ministerul Transporturilor au avut punct de vedere pozitiv. Din pacate functionari di Autoritatea Nationala ,,Apele Romane'' au ignorat rationamentul superiorilor si bineanteles finantarea propunerii de proiect. La solicitare, pot justifica afirmatia, mai sus prezentata.
Avantajele proiectului.
Diminuarea secetei/inundatiilor la nivel global;
Adaptarea la schimbarile climatice;
Marirea puterii hidroelectrice prin turbionarea debitului in exces, depozitat pe versanti;
Imbunatatirea acvaculturii - cresterea pestilor etc..
Va multumesc pentru raspuns.
Tudor Neda-Cojocaru