BERD finanțează tranziția verde a Żabka Group în Polonia și România

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a subscris 140 de milioane de zloți polonezi în prima emisiune de obligațiuni legate de sustenabilitate emisă de Grupul Żabka din Polonia
Suma este parte a unei emisiuni mai ample de 1 miliard de zloți polonezi, relatează Trend.
Obligațiunile vor fi tranzacționate pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare Catalyst, operat de Bursa de Valori din Varșovia.
În cadrul emiterii de obligațiuni legate de sustenabilitate, Żabka s-a angajat să reducă cu 38% ponderea plasticului virgin în ambalajele mărcii proprii și să crească vânzările de produse alimentare marcă proprie care susțin un stil de viață sustenabil. De asemenea, compania a fost de acord să își reducă amprenta de carbon cu cel puțin 40% până în 2028, în baza unui Acord-cadru cu BERD.
Investiția BERD va sprijini costurile operaționale și cheltuielile de capital ale Żabka în Polonia și România, unde retailerul s-a extins în 2024 odată cu introducerea mărcii sale Froo.
Grupul Żabka operează peste 11.000 de magazine în Polonia printr-un model de franciză și a adoptat o strategie de mediu, socială și de guvernanță (ESG) din 2021, care include obiective de reducere a emisiilor bazate pe dovezi științifice.
BERD colaborează cu Grupul Żabka din 2017, atât ca acționar, cât și ca creditor. Până în prezent, Banca a investit aproape 16 miliarde de euro în Polonia în 560 de proiecte, inclusiv o sumă record de 1,43 miliarde de euro în 2024.
sursa: RADOR RADIO ROMANIA
Comentarii