Autoritățile și-au asumat că vor aduce anul acesta "rata de absorbție cât mai aproape de 100%", susține ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș.

  • În cursul lunii ianuarie, autoritățile de management au transmis declarații de cheltuieli în valoare totală de 184 milioane de euro.
  • În aceeași lună, noi contracte în valoare totală de 257 milioane de euro au fost semnate.
  • Sumele totale primite de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanțări și rambursări, duc rata absorbției la 74% din alocarea UE aferentă programelor perioadei 2014 – 2020. 

Până la această dată, sumele totale din cadrul financiar multianual 2014-2020 primite de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanțări și rambursări, aferente programelor finanțate din FESI (PO Infrastructură Mare, PO Competitivitate, PO Regional, PO Capacitate Administrativă, PO Asistență Tehnică, PO Capital Uman, PN Dezvoltare Rurală, PO Pescuit și Afaceri Maritime) și din FEAD (POAD) se situează la aproximativ 26,1 miliarde euro (6,2 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent, din care 180 milioane euro în anul 2023), ceea ce reprezintă aprox. 74% din alocarea UE aferentă acestor programe.

În cursul lunii ianuarie, Autoritățile de Management ale programelor operaționale aferente perioadei 2014 – 2020 au transmis către Autoritatea de Certificare și Plată din cadrul Ministerului finanțelor, spre certificare și rambursare, declarații de cheltuieli în valoare totală de 184 milioane de euro.

Astfel, Autoritatea de Management a Programului Operațional Infrastructură Mare a transmis declarații de cheltuieli în valoare de 104 milioane euro, Autoritatea de Management a Programului Operațional Competitivitate – 21 milioane euro, Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional – 52 milioane euro și Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă – 7 milioane euro, potrivit unui comunicat al Ministerului investițiilor și proiectelor europene (MIPE). 

 

"Ne-am asumat că vom aduce anul acesta rata de absorbție cât mai aproape de 100%, fără să ne permitem să acceptăm mai puțin de 95%. Începutul ne face să fim optimiști că vom reuși ceea ce ne-am propus, după ce am senat în 30 de zile peste 600 contracte de finanțare, în valoare de aprox. 257 milioane euro. Ele se adaugă celor peste 2.300 semnate anul trecut. Cel mai important este că impactul proiectelor pe care le finanțăm prin aceste programe operaționale se regăsește atât în economie, prin sprijinul pe care l-am acordat mediului de afaceri, cât și în calitatea vieții din mediile rural și urban, prin investițiile în infrastructura de transport, în extinderea rețelelor de apă și apă uzată, în energie verde sau în domenii precum educație sau sănătate”,

 

a precizat ministrul Marcel Boloș. 

Peste 15.000 de contracte cu beneficiarii

În plus, s-au rambursat de către Comisia Europeană aprox. 12,55 miliarde euro pentru plăți directe în agricultură (1,86 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent).

 Autoritățile de management au semnat 15.358 contracte de finanțare  cu beneficiarii, cu o valoare totală de aprox. 47,4 miliarde euro, iar plățile totale către beneficiari în cadrul contractelor semnate însumează aprox. 20,1 miliarde euro. 

Sumele solicitate Comisiei Europene sunt de aprox. 16,9 miliarde euro (5,02 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent). Din acestea, CE a efectuat rambursări de aprox. 14,94 miliarde euro: 4,4 miliarde euro de la începutul anului 2022, din care 180 milioane euro în anul 2023. 

Până în prezent, în cadrul exercițiului financiar 2014-2020 nu au fost dezangajate sume aferente programelor operaționale, întrucât valoarea aplicațiilor de plată transmise CE a acoperit necesarul de cheltuieli.