Cel mai înalt reprezentant al diplomației comunitare, Josep Borrell, a avertizat marți că UE trebuie să își finanțeze propria apărare, relatează La Razon.

Deși "războiul nu este aici, nu va începe mâine, dar nu putem nega realitatea și realitatea este că concurența între marile puteri, conflictele de mare intensitate între state, militarizarea interdependenței economice, războiul cibernetic și dezinformarea fac parte din realitatea noastră", a spus Borrell. O panoramă care îl face pe Borrell să conchidă că "războiul se profilează cu siguranță la orizont și aceasta nu este o problemă mică". "Războiul pe scară largă nu mai este o fantezie".

Într-un discurs în capitala comunității la Forumul Noua Economie, Borrell a propus crearea unui nou vehicul financiar interguvernamental, similar celui lansat în timpul crizei financiare din 2008.

Deși totul indică faptul că al doilea mandat previzibil al Ursulei von de Leyen în fruntea Executivului comunitar va fi axat pe promovarea industriei europene a armelor, marea întrebare este de unde vor veni banii. Capitalele europene nu au ajuns la un acord. În timp ce Franța, Polonia și Estonia solicită o nouă emisiune comună de datorii, după imaginea și asemănarea Next Generation EU, instrumentul creat pentru a combate ravagiile economice ale pandemiei, Germania, Olanda și restul țărilor care favorizează ortodoxia bugetară se opun acestui lucru.

În principiu, propunerea lui Borrell reprezintă o soluție intermediară, întrucât nu ar implica emisiunea de euroobligațiuni și mutualizarea datoriei publice europene. Executivul comunitar și-a prezentat noua strategie de apărare în care urmărește ca cel puțin 35% dintre proiecte să fie achiziții comune până în 2030 și ca jumătate din contracte să fie semnate cu companii europene pentru promovarea Made in Europe.

De asemenea, Borrell a avertizat despre posibila întoarcere a lui Donald Trump la Casa Albă și amenințările sale de a nu mai proteja europenii. "În funcție de cine guvernează la Washington, nu putem avea încredere în sprijinul american și în capacitatea americană de a ne proteja. Trebuie să ne construim propria capacitate, trebuie să ne construim propria responsabilitate", a spus cel mai înalt reprezentant al diplomației comunitare.

Pentru ca aceste cuvinte să nu dea naștere unor interpretări greșite, Borrell a clarificat că acest efort european de a-și asigura propria apărare nu trebuie interpretat ca o subminare a NATO, deoarece Alianța "va fi cu siguranță de neînlocuit, dar, în cadrul NATO, trebuie să construim un pilon european".

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA