UE trebuie să evite crearea de noi "dependențe” și să ofere o alternativă țărilor partenere, în condițiile în care își remodelează abordarea diplomatică după invadarea Ucrainei, a declarat pentru EURACTIV șeful diplomației europene, Josep Borrell.

"Nu căutăm să înlocuim alte parteneriate – și cu siguranță nu suntem interesați să creăm noi dependențe”, a spus Borrell, întrebat dacă vede riscul ca europenii să repete greșelile făcute în relația cu Rusia și China.

Blocul comunitar trebuie să "înceteze concentrarea livrărilor de materii prime și bunuri pe un singur furnizor – aceasta este lecția pe care cred că am învățat-o din această criză a gazelor”, a spus el.

"Vom avea întotdeauna dependențe – nu putem merge de la o zi la alta de la piețele deschise la cele închise, dar avem nevoie de o abordare echilibrată”, a spus el, adăugând, "trebuie să învățăm cum să ne adaptăm”.

"Trebuie să ne uităm la cât de repede se adaptează Europa și cât de repede am trecut de la 40% la 7% dependență de gazul rusesc”, a spus el, recunoscând că acest lucru a fost posibil și datorită faptului că unele țări, precum China, consumă mai puțin din cauza aplicării restricțiilor în contextul pandemiei de COVID.

Cu ochii pe Asia Centrală

"Cei din Asia Centrală doresc să aibă o relație cu Europa care ar putea echilibra alți jucători, dar, dacă nu facem nimic, cu siguranță ceilalți vor avea mai multă influență decât noi”, a declarat Borrell pentru EURACTIV, în marja ministerialei UE-Asia Centrală de la Samarkand, Uzbekistan. 

Asia Centrală a fost considerată mult timp ca făcând parte din sfera de influență a Rusiei. Războiul din Ucraina a determinat o schimbare de poziție în rândul guvernelor din Asia Centrală, acestea distanțându-se subtil de Moscova și căutând cooperare în altă parte.

"Cu un an în urmă, am fost invitați la un summit de conectivitate din Asia de Sud-Est cu omologii noștri ruși și chinezi – au fost surprinși că UE este acolo”, a spus Borrell.

"Dar conferința de la Samarkand de săptămâna aceasta a fost doar între noi, ceea ce este un semnal politic – UE și Asia Centrală vor să lucreze împreună pe probleme de conectivitate”, a adăugat el.

Totuși, Borrell a recunoscut că "pentru majoritatea partenerilor noștri din Asia Centrală, este o situație foarte delicată” ca urmare a legăturilor lor economice, culturale, politice și demografice cu Rusia, dar au apărat și ideea de integritate teritorială și s-au pronunțat împotriva utilizării teritoriului lor pentru a ocoli sancțiunile occidentale.

Global Gateway vs China

Întrebat dacă consideră că UE este cu adevărat partenerul mai atractiv în Asia Centrală și nu numai, Borrell a spus că noua strategie de conectivitate a UE, numită Global Gateway, "este modul nostru de a arăta prezența și ambiția politică”.

"Dacă vrem să existăm în sens politic, trebuie să facem ceva - de aceea avansăm pentru Global Gateway ca un schimbător de joc pentru toți cei interesați și sunt interesați pentru că au nevoie de o contrabalansare”, a spus el.

"Global Gateway (noua strategie a UE) ar putea să nu sune prea sexy, în timp e chinezii și-au vândut în mod eficient inițiativa Belt and Road, pe care au început-o cu ani în urmă în comparație cu noi – de aceea trebuie să ne implicăm mai mult”, a spus Borrell.

Cu toate acestea, inițiativa de 300 de miliarde de euro a fost criticată pentru că nu a pus suficientă putere financiară pe masă pentru a contracara Inițiativa Belt and Road (BRI) a Chinei.

"Este adevărat că Global Gateway este abia la început”, a spus Borrell, adăugând că, totuși. , "la momentul actual, suntem deja cel mai important investitor în termeni agregați din Asia Centrală, ceea ce va continua”.

"Suntem aici pentru a genera mai mult angajament, deoarece suntem încă «primul client», dar China este pe urmele noastre”, a adăugat el.

Potrivit lui Borrell, "nu este vorba doar despre parteneri «buni» sau «răi»".

"Când a venit COVID-19, ne-am dat seama că nu producem paracetamol și a fost produs în India, care este un furnizor de încredere în condiții normale, dar a devenit un furnizor nefiabil în vreme de criză”, a spus Borrell.

"De aceea avem nevoie de diversificare, de mai multe parteneriate și de un set de instrumente pentru a ne asigura că, în viitor, noile dependențe și noile nevoi vor fi satisfăcute într-un mod mai sigur”, a spus el.

"Nu suntem un ONG”

Dar, în timp ce UE caută furnizori alternativi de gaze din cauza invaziei Ucrainei de către Moscova, și din ce în ce mai mult din cauza Chinei, unii se așteaptă ca blocul comunitar să adopte mai mult realpolitik în relația cu parteneri dificili.

"Dependența noastră de gazul rusesc a fost vândută de către unii, la început, și ca pragmatism - ignorând cine este Putin și ce face, în favoarea gazului ieftin - așa că să nu fim prea pragmatici", a spus el.

Întrebat dacă consideră că relația UE cu puterea s-a schimbat, Borrell a spus că blocul "nu poate pretinde că se comportă ca un stat”, diplomația sa fiind "un mozaic de 27 de state membre”.

"Dar putem face multe folosind capacitatea noastră de persuasiune și trebuie să facem. Puterea nu este doar putere militară”, a adăugat el.

"Avem influență și această influență trebuie folosită într-un mod mai tranzacțional”, a spus Borrell.

"Nu suntem un ONG, avem o anumită mentalitate politică, care nu poate fi impusă pentru că atunci riscăm o reacție de respingere din partea lumii emergente”, a adăugat el.

Referitor la dialogul facilitat de UE dintre Kosovo și Serbia, el a spus: "Nu suntem un broker, nu suntem un arbitru, suntem mult mai mult decât atât pentru că ambele vor să devină membre UE și avem capacitatea de a folosi anumite pârghii”.

"În același timp, încet-încet am pierdut Africa, ceea ce arată că tactica nu a fost una bună”, a adăugat el.

De asemenea, șeful diplomației europene a criticat ritmul lent al blocului comunitar în încheierea acordurilor comerciale.

"Trebuie să folosim instrumentele pe care le avem, iar cele mai importante sunt cu siguranță relațiile economice și trebuie să le folosim într-un mod mai tranzacțional”, a spus el.

"Nu ne permitem să avem acorduri comerciale în așteptare de ani de zile. Când ne gândim la America Latină – chinezii pot încheia un acord comercial în șase luni și nouă ne ia trei sau mai mulți ani pentru a ratifica”, a spus el.

Problema afgană rămâne

În același timp, deteriorarea rapidă a situației din Afganistan a fost un semnal de alarmă pentru gestionarea crizelor europene, dar statele membre UE par să-și fi pierdut interesul față de această țară, în timp ce țările din Asia Centrală rămân îngrijorate.

Întrebat dacă Europa împărtășește responsabilitatea pe care și-a promis-o anul trecut, Borrell a spus „singurul lucru pe care îl avem în acest moment este persuasiunea politică și diplomatică, dar în prezent, nu este clar unde va duce acest lucru”.

"Spunem în mod clar «nicio relație cu talibanii»”, dar continuăm să sprijinim poporul din Afganistan, cu 400 de milioane de euro de la căderea Kabulului”, a spus el.

Multe dintre guverne, în special cele din Asia Centrală, au făcut eforturi către o normalizare a relațiilor cu noul regim de la Kabul.

"De partea noastră, poziția este clară: nu ne vom angaja cu ei atâta timp cât femeile și fetele nu sunt tratate în mod corespunzător, atâta timp cât drepturile fundamentale nu sunt respectate și atâta timp cât oamenii vor fi suprimați”, a adăugat el.