Brexit: Boris Johnson continuă discuțiile, dar acuză UE că a refuzat „să negocieze serios”
Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că Regatul Unit trebuie să se pregătească de încheierea perioadei de tranziție fără un acord cu Uniunea Europeană.
„Devine clar că UE nu dorește genul de acord încheiat cu Canada pe care l-am cerut inițial (...) Ei vor să ne poată controla în continuare libertatea legislativă, pescuitul, într-o manieră care este evident inacceptabilă pentru o țară independentă”, a spus vineri premierul Johnson într-o declarație televizată.
„Am tras concluzia că trebuie să ne pregătim pentru 1 ianuarie cu aranjamente mai degrabă de genul celor cu Australia, bazate pe principiile comerțului liber global. Dacă nu va exista o schimbare fundamentală de abordare din partea UE, vom merge către soluția australiană”, a precizat șeful executivului britanic, referindu-se aparent la regulile minimaliste ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), scrie Agerpres.
Johnson a spus că guvernul britanic va continua discuțiile cu UE, dar a spus că partea europeană a refuzat să negocieze serios în ultimele luni. Dar, a punctat premierul conservator, Marea Britanie este dispusă să „asculte” o propunere, dacă va fi o „schimbare fundamentală a abordării” din partea UE.
Liderii de stat sau de guvern din UE au transmis joi un mesaj Regatului Unit să ia pașii necesari pentru a face un acord posibil.
Însă negociatorul-șef britanic, David Frost, s-a declarat „dezamăgit” de declarația comună a liderilor UE. „Surprins că UE nu mai este hotărâtă să lucreze 'intens' pentru a ajunge la un viitor parteneriat”, a scris el pe Twitter. „Surprins și de sugestia că ajungerea la un acord asupra tuturor pașilor viitori trebuie să vină din partea Regatului Unit. Este o abordare neobișnuită de a desfășura o negociere”, a adăugat demnitarul britanic.
UE dorește un acord extins care să cuprindă și norme ale UE privind concurența, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra dorește doar un acord clasic de liber schimb, după modelul celui încheiat de UE cu Canada. Dosarul pescuitului continuă să fie unul dintre principalele obstacole în apropierea pozițiilor; reprezentanții britanici ai acestui sector se împotrivesc menținerii accesului pescarilor europeni în apele britanice.
Negocierile au fost complicate și mai mult de un proiect de lege privind piața internă promovat de guvernul britanic în vederea menținerii integrității pieței britanice și despre care Comisia Europeană avertizează că încalcă protocolul privind Irlanda de Nord din acordul de retragere din UE convenit între Bruxelles și Londra.
Deși nu se întrevede niciun compromis cu privire la trei subiecte majore - pescuitul, garanțiile privind standardele sociale și de mediu și maniera de soluționare a diferendelor în cadrul viitorului acord - negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, și-a exprimat speranța că săptămâna viitoare va putea fi găsită cel puțin „perspectiva unui acord”.
Dar un purtător de cuvânt al guvernului britanic a spus că Barnier ar trebui să meargă la Londra numai dacă este pregătit „să discute toate chestiunile pe baza textului legal, într-o manieră accelerată, fără ca Regatul Unit să fie nevoit să facă toate mișcările”,
Comentarii