Bruxelles atenționează Ungaria în privința deciziei de închidere a frontierelor pe fondul pandemiei
Comisia Europeană a atenționat marți Guvernul din Ungaria, care a închis din nou frontierele țării din cauza pandemiei, în legătură cu orice discriminare bazată pe naționalitate și a făcut apel la importanța integrității Spațiului Schengen.
Comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, a anunțat pe Twitter că a trimis o scrisoare în acest sens Guvernului condus de Viktor Orban.
Ungaria prevede excepții de la interdicția de acces pe teritoriul său în special pentru cetățenii din celelalte state din Grupul de la Visegrad (Cehia, Slovacia și Polonia), care pot furniza un test negativ de COVID-19 de mai puțin de cinci zile, scrie AFP, preluată de Agerpres.
"Orice măsură care nu va respecta aceste principii fundamentale ale dreptului european va trebui, bineînțeles, retrasă imediat", a precizat comisarul european.
"Nu este posibil să existe o discriminare pe bază de naționalitate între cetățenii europeni", a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand, în timpul conferinței de presă zilnice.
Comentarii