“Există posibilitatea ca în vară să coborâm inflația la valori acceptabile”, a anunțat ministra finanțelor.

Dacă Bulgaria nu intră rapid în zona euro, există riscul de a cădea într-o capcană periculoasă și de a rămâne în "sala de așteptare a euro” mult timp, a declarat într-un interviu ministra interimară a finanțelor de la Sofia, Rosița Velkova, pentru postul public de radio BNR.

Velkova, care în urmă cu doar câteva zile a anunțat oficial că Bulgaria renunță la adoptarea monedei euro de la 1 ianuarie 2024 și că are deja ca țintă anul 2025, pentru că nu îndeplinește criteriile, a recunoscut apoi că șansele pentru 2024 nu sunt complet pierdute, notează Sega.

"Se pare că există analize care prognozează că inflația mare din Bulgaria, care este unul dintre obstacole, se va tempera în vară. Atunci putem cere CE să facă același compromis și pentru noi, așa cum a făcut pentru cel mai nou membru al zonei euro - Croația”, a spus Velkova. În principiu, inflația din țara candidată nu ar trebui să fie mai mare decât valoarea medie în cele trei țări din zona euro unde prețurile sunt cele mai stabile.

"În cazul Croației, au eliminat cele trei țări cu cea mai scăzută inflație și au spus că ea îndeplinește criteriul stabilității prețurilor. Conform previziunilor, există probabilitatea ca în iulie, dacă scoatem 3 sau 4 țări cu cea mai scăzută inflație, și noi să acoperim și criteriul inflației”, a explicat ministra bulgară de finanțe, spunând că situația prețurilor este foarte dinamică și așteptările sunt destul de nesigure.

Celălalt obstacol sunt cele patru legi neadoptate - modificări la Legea comerțului, Codul asigurărilor și legile privind Banca Națională a Bulgariei și privind măsurile de combatere a spălării banilor. Velkova a subliniat că totul este în mâinile următoarei Adunări Naționale - dacă aceasta are voința politică de a introduce rapid euro, aceste patru proiecte de lege pot fi adoptate rapid.

Ea a amintit că majoritatea din parlamentul precedent nu a avut o asemenea voință - guvernul interimar a introdus, de exemplu, modificările necesare în Legea comerțului încă din octombrie, dar deputații nu au găsit niciodată timp să le adopte.

Dacă se înregistrează progrese în îndeplinirea cerințelor în următoarele luni, Sofia poate cere de la Bruxelles un raport de convergență în luna iulie. Acest document, care arată în ce măsură țara candidată s-a apropiat de zona euro, trebuia să fie întocmit de Comisia Europeană în aprilie, dar guvernul interimar a refuzat să-l ceară.

"Nu are sens să cerem un raport acum, pentru că e clar că ne vor spune «nu»", a explicat duminică Velkova, care a primit multe critici pentru această amânare. Economiști și finanțiști au amintit că perspectiva de intrare în zona euro a fost menționată ca un mare plus pentru Bulgaria în toate analizele internaționale, iar amânarea va avea un efect negativ, inclusiv în recenziile agențiilor de rating de credit.

Dacă perspectivele pentru Bulgaria ca beneficiar de credit vor fi revizuite în jos, acest lucru va duce la o creștere a ratelor dobânzilor la împrumuturile pe care țara le ia de la piețele și partenerii internaționali.

"Cele trei țări baltice care au stat în sala de așteptare pentru zona euro între 7 și 11 ani (Lituania cel mai mult) au cerut rapoarte de convergență și au fost refuzate în mod repetat. Noi am decis că nu suntem pregătiți momentan și nu are rost să încercăm, dar, dacă progresăm în îndeplinirea cerințelor și dacă solicităm un raport de convergență în iulie și obținem o evaluare bună, există șanse ca Bulgaria să adere la zona euro de la 1 iulie 2024", potrivit șefei finanțelor publice.

Ea a subliniat că acesta ar fi un precedent, pentru că de obicei data este 1 ianuarie, dar nu este imposibil. Subiectul a fost testat cu partenerii din CE.

În acest moment, Ministerul finanțelor lucrează din greu la bugetul de stat pentru anul 2023 și la cadrul macroeconomic pentru perioada până în 2025. Iar veștile nu sunt bune. Rosița Velkova a recunoscut că pentru începutul anului, probabil, se va stabili un deficit bugetar mare - în limita a 6%.

Dacă nu se reduc cheltuielile publice, există riscul ca Bulgaria să intre în capcana unui exces continuu și serios de venituri față de cheltuieli și în următorii ani. Dacă se va întâmpla acest lucru, va exista un nou obstacol în calea acceptării Bulgariei în zona euro, deoarece condiția este ca deficitul bugetar să nu depășească 3%, a recunoscut ministrul de finanțe. 

Sursa: RADOR