Mii de bulgari au manifestat luni în mai multe orașe din țară pentru a protesta contra violențelor împotriva femeilor, după ce o adolescentă a fost înjunghiată de circa o sută de ori de un fost iubit, în urmă cu o lună.

Un tribunal din orașul Stara Zagora (centru), sesizat în aces caz, calificase într-o primă fază rănile fetei drept "ușoare" și nu a ordonat arestarea tânărului în vârstă de 26 de ani, scrie La Libre Belgique.

Sub presiunea unei opinii publice scandalizate, autoritățile l-au arestat pe bărbat, care neagă agresiunea.

Luni, manifestnții, din care cel puțin cinci mii de persoane în capitala Sofia, au cerut o reformă a sistemului judiciar și o mai bună protecție a femeilor, purtând afișe pe care se putea citi "Nicio femeie în plus!"

"Cum e posibil ca un asemenea sadism să fie calificat drept 'leziuni corporale ușoare'? Reacția tribunalului e șocantă", a declarat pentru AFP Emilia Stoyanova, 39 de ani, care lucrează în domeniul resurselor umane.

"Toleranța tradițională față de violențele domestice, nefuncționarea instituțiilor trebuie să se schimbe", a apreciat un alt manifestant, Ivan, care nu acceptat să-și dea numele.

Potrivit cifrelor poliției, 18 femei au fos ucise în țară în primele trei luni ale anului, dar militanții pentru drepturile omului estimează că această cifră este subevaluată.

Sursa: RADOR