Bulgaria se amăgește că păzește frontiera externă a Uniunii Europene și că va intra în spațiul Schengen pentru că se descurcă bine. Problema este că nimeni nu poate indica exact unde se află această graniță, pentru că este fluidă. Aceasta apare și se ascunde în diferite țări, inclusiv în interiorul UE. De aceea, și spațiul Schengen are contururi variabile.

Formal, se știe că include toate țările UE fără Bulgaria, România și Cipru, dar plus Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein, care aplică Acordul Schengen fără a fi membre UE.

În sondajele de opinie periodice privind atitudinea față de piața unică, creată în 1993, cetățenii europeni indică în mod frecvent că prețuiesc cel mai mult libertatea de a călători fără formalități la frontieră ca fiind una dintre cele "patru libertăți" - libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalului. Dar tocmai această libertate se dovedește a fi cea mai nesigură.

După valul de migranți din 2015, excepțiile pe care țările Schengen le permit pentru a restabili "temporar" controlul la frontieră între ele au devenit mai frecvente. După pandemia de COVID -19, când suspendarea liberei circulații peste granițe a fost larg răspândită, la această măsură au recurs recent Polonia și Republica Cehă față de Slovacia, Germania față de Austria și Polonia, Austria față de Ungaria, Slovenia, Slovacia (și eventual Italia). Barierele de la frontieră sunt de asemenea coborâte ușor între Franța, Italia, Germania și Belgia.

Ce a mai rămas din Europa unită pentru cetățenii săi, în ale căror cărți de identitate se menționează că sunt atât cetățeni ai propriilor țări, cât și ai Uniunii Europene? Cetățenia națională rămâne.

Adevărul este că ideea europeană este un proiect neterminat, așa cum au înțeles-o arhitecții Parlamentului European de la Strasbourg, care a fost ridicat intenționat să arate ca o construcție nefinalizată. Nimeni nu știe cât de departe va ajunge construcția sa, mai ales având în vedere că în timp ce unii construiesc, alții dărâmă. Granița dintre euroentuziaști și eurosceptici poate fi remarcată în fiecare țară, iar asta marchează de fapt locul unde începe Europa unită. Luptele interne se mută în mod constant, după cum au arătat recentele alegeri parlamentare din Polonia.

Cei care au pierdut puterea după 8 ani de guvernare, național-conservatorii de la Lege și Justiție au împins Polonia în colțul european, unde este supusă unor critici dure, privată de finanțare europeană la timp, bănuită că alimentează ostilități vechi în Europa (cu Germania), dar este totuși tolerată ca o barieră necesară în calea înaintării Rusiei pe continent.

Prin urmare, cursa electorală de acolo a fost urmărită nu atât ca o rivalitate politică internă, cât ca o bătălie pentru Europa. Așa se explică uriașa ușurare din capitalele europene cu care a fost percepută victoria forțelor proeuropene, în frunte cu fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk. Polonia s-a întors în Europa este comentariul fericit al multor instituții media.

Dacă Tusk formează într-adevăr un guvern de coaliție, așa cum se așteaptă, va fi dezlegat cel mai complex nod european din prezent, care leagă mâinile celorlalte țări pentru a proteja regulile comune de conduită.

Din cauza nerespectării principiilor statului de drept, două țări sunt supuse procedurilor punitive în temeiul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană - Polonia și Ungaria. Sarcina sa este să fie ultima barieră împotriva încălcării valorilor fundamentale ale Uniunii, motiv pentru care și-a câștigat porecla de "opțiunea nucleară". Acesta prevede o serie de măsuri de protecție, inclusiv privarea de dreptul la vot a statului vinovat.

Întrucât nicio țară nu poate fi scoasă din UE fără acordul ei, aceasta este o soluție provizorie în care statutul de stat membru capătă un caracter pur formal. Statul sancționat rămâne obligat să respecte deciziile generale, dar fără a le putea influența. Pentru ca butonul să fie apăsat, este necesar ca toate țările, fără statul vizat, să își exprime acordul.

În cazul unei proceduri simultane împotriva a două țări, acest lucru este chiar imposibil din punct de vedere teoretic. Când una este în proces de recuzare a procedurii, pentru că se examinează cazul ei, cealaltă ar vota împotrivă, pentru a nu-i urma soarta. Astfel, Polonia și Ungaria, încăpățânate, își apără reciproc spatele. Ele sunt în tandem, în ciuda neconcordanței puternice dintre ele cu privire la o serie de aspecte cheie - cum ar fi atitudinea față de Rusia.

În timp ce Varșovia își exprimă cea mai vehementă poziție antirusă, Budapesta se află la celălalt pol, împiedicând deciziile europene comune împotriva agresiunii ruse în Ucraina și căutând modalități de a obține beneficii din abordarea sa blândă față de președintele Vladimir Putin, dat în urmărire pentru infracțiuni internaționale.

Turnura proeuropeană așteptată a lui Tusk înseamnă că premierul ungar Viktor Orbán ar putea rămâne în izolare. Atunci, procedura împotriva Ungariei ar continua fără rezistența poloneză în temeiul art. 7 din Tratutul UE, în loc să caute modalități de ocolire pentru a sancționa Budapesta. Totuși, există aici un mare DAR. Vine tocmai din mobilitatea frontierelor europene.

În timp ce Polonia se întoarce în Europa, există riscul ca Slovacia să iasă, acolo euroscepticul Robert Fico a ajuns la putere. Fostul prim-ministru (de trei ori) și partidul său de stânga SMER, care a câștigat alegerile parlamentare la 30 septembrie, a convenit pe 16 octombrie să formeze un guvern de coaliție cu HLAS, de centru-stânga, și Partidul Național Slovac, care e naționalist. Cele trei partide vor avea 79 de locuri în parlamentul de 150 de fotolii.

Înlocuirea Poloniei cu Slovacia, în ciuda diferenței de greutate politică a acestora, este o veste îngrijorătoare pentru politica generală din Uniune deoarece, spre deosebire de Varșovia, Robert Fico va insista să se pună capăt ajutorului militar acordat Ucrainei și sancțiunilor împotriva Rusiei. Asta înseamnă că el va sta mai aproape de Viktor Orbán.

Atâta timp cât fiecare țară are drept de veto în Consiliul European (respectiv și în Consiliul UE) atunci când sunt discutate chestiuni cruciale, nu contează că marea Polonie va fi înlocuită de mica Slovacie în sectorul eurosceptic. O astfel de rotație ar crește presiunea, în special din partea Germaniei, de a renunța la unanimitate printr-o aplicare mai largă a regulii majorității calificate. Cu toate acestea, asta ar provoca și rezistența țărilor care, altfel, susțin pozițiile comune, dar nu sunt dispuse să renunțe la ultimul lor atu politic.

Nu ar fi de mirare ca o astfel de decizie să joace rolul unui detonator care ar arunca în aer rezistența forțelor proeuropene și ar încuraja euroscepticii. Ei nu pândesc ca niște celulele adormite, ci se pregătesc constant pentru un moment prielnic. 

În Bulgaria, granița europeană devine din ce în ce mai vizibilă Pe de o parte, a fost format un guvern de (ne)coaliție, iar forțele antieuropene s-au poziționat de cealaltă parte. Pe plan intern, există o coexistență dificilă de ambele părți, dar la marginea brazdei europene, aceasta este pe planul doi.

Cei ce luptă împotriva mahărilor de la Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată și-au astupat nasurile, asta pentru a intra într-un parteneriat cu Boiko Borisov (GERB) și Delian Peevski (Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți), iar pe de altă parte - Kornelia Ninova a intrat în sincron cu președintele Rumen Radev, altfel antipatic, precum și cu liderul formațiunii "Renașterea", Kostadin Kostadinov.

La 17 octombrie, premierul Nikolai Denkov a făcut următoarea constatare academică: "Până acum, există o singură instituție care nu este implicată în acest proces [de integrare în UE - n.a.] - Președinția. Acest lucru este dezamăgitor, dar ar putea fi destul de dăunător, așa că sfatul meu este să căutam un dialog".

El a fost categoric că celelalte partide – Partidul Socialist Bulgar, Există un Astfel de Popor, Renașterea - nu oferă nimic pozitiv, iar motivul este că nu au o alternativă pozit ivă.Concluzia este că dacă vom continua să privim doar la granița bulgaro-turcă și să nu o vedem pe cealaltă, ne vom pierde orientarea de a intra nu numai în spațiul Schengen, ci și în zona euro, precum și în celelalte spații interne ale casei comune europeane nefinalizate, comentează Svetoslav Terziev.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA