Cazul premierului ceh Babis adus în fața Parchetului European/Ungaria nu crede că Kovesi e potrivită

Conflictul de interese de care e acuzat premierul ceh Andrej Babis a fost adus în fața Parchetului European. Șeful de cabinet al premierului ungar susține că Laura Codruța Kovesi nu e potrivită pentru a conduce această instituție.
Rapoarte "pe două subiecte au fost trimise noului parchet" european, a declarat pentru AFP procurorul Boris Havel, ca răspuns la o întrebare, fără a oferi detalii, relatează Agerpres.
Într-un raport de audit făcut public în aprilie, Comisia Europeană a estimat că rolul dublu al lui Andrej Babis în calitate de prim-ministru și proprietar al holdingului ceh Agrofert (agroalimentare, produse chimice, mass-media), care i-a permis să-și construiască averea, este un conflict de interese.
Andrej Babis, al cincilea cel mai bogat om din Cehia, a negat că ar fi acționat ilegal, susținând că a transferat proprietatea holdingului Agrofert către două fonduri fiduciare în februarie 2017, când era ministru de finanțe, pentru a respecta o lege anticorupție personalizată pentru el și denumită "Legea Babis".
Dar documente accesibile publicului arată că el este în continuare adevăratul proprietar al Agrofert.
Joi, în plenul Parlamentului, Babis a atacat UE: "Nimeni din străinătate nu se va amesteca în treburile noastre". "Nu vrem ca Parlamentul European, fanaticii verzi, să ne conducă țara", a adăugat el.
Nici Ungaria nu e prea fericită de operaționalizarea Parchetului European, la care, de altfel, nici nu participă.
Ieri, șeful de cabinet al premierului Ungariei, Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat că Laura Codruța Kovesi nu este persoana potrivită pentru a conduce Parchetul European (EPPO).
El a susținut că numirea lui Kovesi în fruntea instituției europene ar putea afecta eficiența acesteia, întrucât fosta șefă a DNA a fost subiectul unor anchete și a investigat, la rândul său, ”politicieni ungari în România pe baza unor acuzații inventate'', scrie MTI.
Comentarii