Centralizare, autocenzură, narațiune naționalistă, intervenție ideologică: raportul privind vizita delegației Parlamentului European în Ungaria exprimă îngrijorări serioase cu privire la starea mass-mediei, a educației și a culturii.

Potrivit informațiilor obținute de ziarul ungar Népszava, rezultă că președintele Autorității Naționale pentru Media și Comunicații (NMHH), András Koltay, a calificat anumite chestiuni drept provocatoare, iar la plecarea delegației a cerut acesteia să nu mai vină în Ungaria. 

"Marea majoritate a partenerilor noștri de dialog au vorbit despre un mediu de lucru tensionat, extrem de sensibil și politizat, caracterizat printr-o atmosferă de neliniște, care duce la autocenzura potențialilor critici la adresa politicilor din arcul guvernamental", se arată în raportul obținut Népszava, care a fost elaborat de o delegație formată din șapte membri ai Comisiei pentru cultură și educație a Parlamentului European în urma vizitei efectuate în Ungaria.

Eurodeputații, aparținând grupurilor creștin democrat, socialist, liberal și eurosceptic s-au întâlnit în perioada 2-4 noiembrie 2022 în Ungaria cu politicieni guvernamentali și de opoziție, precum și cu liderii autorităților de stat, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și cultură și ai organizațiilor societății civile.

Potrivit opiniei generale a delegației PE, reprezentanții partidului de guvernământ și ai organizațiilor și instituțiilor de stat au încercat să arate în cadrul întâlnirilor că Ungaria se caracterizează prin normalitate, prosperitate socială și economică, absența tensiunilor politice și aderarea puternică a societății la direcția ideologică a FIDESZ.

În schimb, în raportul obținut de Népszava delegația își exprimă îngrijorări serioase cu privire la situația libertății și pluralismului mass-media, a libertății academice, a statului de drept și a drepturilor fundamentale din Ungaria.

În raport, delegația și-a exprimat nemulțumirea din cauza reglementării mass-media, a pus la îndoială independența autorității mass-media și a amintit de înființarea KESMA (Fundația Central-Europeană pentru Presă și Media - Central European Press and Media Foundation), despre care spune că este dovada faptului că mass-media independentă este lichidată și forțată să servească Guvernul.

Delegația PE a criticat faptul că instituțiile de media publice acordă un spațiu minim opiniilor care diferă de cele ale Guvernului, precum și faptul că de majoritatea reclamelor statului și companiilor de stat beneficiază presa pro-guvernamentală.

Președintele Autorității Naționale pentru Comunicații și Media din Ungaria, András Koltay, a explicat în cadrul schimbului de opinii cu delegația PE că nu există o definiție a pluralismului media. În opinia sa, mass-media nu poate fi considerată independentă, deoarece a urmat întotdeauna o linie politică. Deși nu este inclus în raportul delegației, potrivit unor informații ale Népszava, András Koltay a calificat anumite chestiuni drept provocatoare, iar la plecarea delegației a cerut acesteia să nu mai vină în Ungaria.

"Membrii delegației sunt ferm convinși că mass-media este împărțită în mod voit de Guvernul ungar în mass-media pro-guvernamentală și de opoziție, iar această împărțire este justificată de Executiv prin dezvoltarea istorică a țării. "În schimb, delegația ... crede în necesitatea independenței mass-media", se mai arată în raport.

Delegația a criticat, totodată, și libertatea academică. În opinia membrilor delegației, în Ungaria nu există sistem juridic consistent, clar și cuprinzător care să garanteze libertatea academică.

Au apărut noi organisme și organizații, iar influența Guvernului asupra acestora este tot mai mare. Această influență este însoțită de scăderea autonomiei profesorilor și a instituțiilor, de creșterea interferenței ideologice în conținutul educației, precum și de extinderea educației deținută de biserică.

Membrii delegației critică Guvernul pentru centralizarea continuă a procesului decizional atât în politica educațională, cât și în cea culturală. Sunt nemulțumiți, de asemenea, din cauza faptului că statul preia funcțiile administrațiilor locale și rareori se consultă cu organizațiile profesionale. În opinia lor, scopul modificărilor constituționale și legislative este restrângerea libertății de exprimare, extinderea reglementării guvernamentale și a controlului birocratic al artelor.

Delegația consideră, de asemenea, drept problematică creșterea rolului ideologiei în viața culturală și artistică, precum și faptul că pentru reprezentanții artei și culturii care nu simpatizează cu Guvernul devine din ce în ce mai greu să își prezinte lucrările din lipsă de finanțare adecvată.

La rândul său, președintele Comisiei de cultură în Parlamentul ungar, László Pósán (FIDESZ), a spus delegației că artiștii se pot exprima liber, iar o dovadă în acest sens este și faptul că doi cineaști ungari, laureați ai Premiului Oscar, se opun Guvernului.

Raportul delegației va fi discutat în curând în comisia de specialitate din Parlamentul European.

Sursa: RADOR