Grecia încearcă să limiteze pe cât posibil includerea Turciei în dezvoltarea industriei europene de apărare, luptând pentru o stabilire în comun a termenilor de participare a țărilor terțe. Ministerul Afacerilor Externe de la Atena le-a solicitat deja ambasadorilor Greciei în capitalele UE să facă demersuri pe lângă autoritățile competente (Ministerul Afacerilor Externe și Apărării), pentru a explica faptul că Grecia a demonstrat deja flexibilitate și pentru a sublinia că europenii trebuie să țină cont de pozițiile Greciei și să acționeze în consecință.

Timpul presează deoarece președinția poloneză dorește ca noul regulament să fie adoptat, dacă este posibil, la următoarea reuniune a Consiliului Afaceri Generale din 27 mai.

Ambasadorii au fost instruiți să sublinieze că toată această mobilizare din partea Atenei are ca scop găsirea unei soluții și evitarea unui posibil blocaj în timpul ședinței Consiliului.

În negocierile de până acum privind regulamentul SAFE, s-au purtat discuții pe marginea propunerii Comisiei Europene care promovează utilizarea votului cu majoritate calificată în cazul participării țărilor terțe la dezvoltarea industriei europene de apărare. Adoptarea acestor programe cu majoritate calificată înseamnă că, în practică, Atena nu va putea bloca niciunul dintre viitoarele acorduri bilaterale și multilaterale ale UE cu companii care vor avea o relație cu țări candidate, inclusiv Turcia.

Toată această discuție are loc deoarece este imposibil ca Turcia să semneze un acord de securitate (Security Defense Partnership) cu UE întrucât pentru fiecare stat candidat este necesară armonizarea cu Politica externă și de securitate comună (PESC). Turcia este departe de acest obiectiv având în vedere că îndeplinește doar 6% din criterii. Este relevant faptul că, de exemplu, Serbia este la 60%. De asemenea, sunt necesare relații de bună vecinătate cu toate statele membre ale UE, lucru pe care nerezolvarea problemei Ciprului exclude în acest moment orice astfel de perspectivă prin definiție.

Soluțiile Atenei sunt foarte concrete. În primul rând, ar fi important să se adopte unanimitatea deplină, chiar și în cazurile în care este vorba despre joint venture-uri care implică societăți al căror beneficiar real se află în afara UE (a se vedea cazul Piaggio Aerospace și Baykar).

Cea mai strictă condiție pe care Grecia dorește să o impună și la care premierul Kyriakos Mitsotakis a făcut aluzie în mod public marțea trecută, după întâlnirea pe care a avut-o la Berlin cu cancelarul german Friedrich Merz, este ca aceste colaborări să aibă loc doar cu țări care se înscriu în cadrul valorilor UE. Adică, să se definească în termeni mai stricți ce înseamnă exact partenerii „cu aceeași gândire”, celebrul concept de state «like-minded».

În urmă cu câteva zile, negocierile cu Regatul Unit au fost finalizate și s-a găsit o formulă. Pentru Turcia, va mai dura ceva timp. În același timp, Grecia s-a poziționat de partea Franței, care solicită o participare mai redusă a terților la societățile mixte (de la 35% la 15%), astfel încât resursele să nu fie dispersate în afara Europei.

Ce „vinde” Turcia?

Turcia și-a dezvoltat de mult timp capacitățile de producție ale industriei sale de apărare, astfel încât este acum în măsură să revendice o parte din cele 800 de miliarde de euro din programul de reînarmare al Europei.

Compania Baykar a achiziționat deja compania italiană Piaggio Aerospace și colaborează cu Leonardo pentru a produce în comun aeronave fără pilot. După cum a dezvăluit Erdogan, Turkish Aerospace Industries (TAI) va colabora cu Airbus pentru a produce împreună avionul de antrenament Hürkuș în Spania. Prin acest model de colaborări, joint venture-uri și coproducție, Turcia va revendica fonduri europene în colaborare cu țări precum Marea Britanie și Germania.

După cum subliniază Cetiner Cetin, directorul de știri pentru apărare și securitate al grupului de știri Habertürk, „una dintre cele mai importante realizări ale Turciei este producția și exportul în masă de vehicule blindate de luptă de categorie ușoară și medie. Acestea sunt cumpărate de țări din Orientul Mijlociu, Egipt, Ucraina și Libia. Pe lângă costurile mai mici, există și un potențial de producție ridicat.”

De exemplu, o fabrică franceză produce aproximativ 220 de vehicule blindate pe an, iar capacitatea anuală de producție a Turciei este de aproximativ 6.300 de vehicule blindate de transport și de luptă.

La această capacitate a făcut referire și secretarul general al NATO, Mark Rutte, subliniind, în declarațiile acordate agenției Anadolu, că fabricile de producție de muniție din Texas nu pot funcționa fără o cooperare strânsă cu companiile turcești. El a adăugat că acesta este doar unul dintre miile de exemple ale activității companiilor de apărare turcești.

Subliniind că industria de apărare turcă este extrem de dezvoltată, Rutte a declarat: „Așa trebuie să se dezvolte întreaga Alianță, pentru că știm că rușii se repliază rapid. Acum produc în trei luni muniția pe care Alianța o produce într-un an. Alianța, însă, este de 25 de ori mai puternică decât Rusia în ceea ce privește puterea economică.”

Dronele

În ceea ce privește dronele înarmate, Turcia a atins un nivel deosebit de ridicat. Cetin explică faptul că, deși dronele turcești pierd contactul cu satelitul din cauza bruiajelor electronice, acestea pot fi ghidate prin legături mobile terestre cu o rază de acțiune de 150 de kilometri. După cum notează analiștii turci, există 8-9 tipuri diferite de drone înarmate produse de companiile Baykar și TUSAȘ, iar aproximativ 90% din producție este destinată exportului.

Cetin subliniază, de asemenea, că în ceea ce privește marina militară, Turcia construiește fregate, corvete și alte nave auxiliare, nu doar în șantiere navale militare, ci și în șantiere navale private. Există deja o colaborare cu Spania pentru construirea navei de operațiuni amfibii Anadolu, iar în plan este o nouă colaborare pentru construirea unui elicopter.

Sursa: Rador Radio România