Ministerul ceh al Apărării a anunțat că Praga va direcționa o parte din dobânda câștigată de pe urma activelor rusești înghețate în Uniunea Europeană pentru a cumpăra mai multe muniții de calibru mare destinate Ucrainei.

În iunie, guvernele din țările UE au convenit să folosească 1,4 miliarde de euro din profiturile generate de activele rusești înghețate pentru a cumpăra arme și pentru a plăti alte tipuri de sprijin pentru Ucraina, scrie agenția de presă RBC.

Ministerul Apărării de la Praga a anunțat acum că o parte din acești bani vor fi folosiți pentru programul de achiziție de muniții de artilerie necesare Ucrainei, derulat de Cehia și finanțat de partenerii occidentali.

"Pe baza succesului acestei inițiative, UE ne-a abordat în urmă cu câteva săptămâni cu o propunere de a folosi veniturile generate de activele rusești înghețate pentru achiziționarea de muniție pentru Ucraina" - a declarat ministrul ceh al apărării, Jana Černochová. Furnizarea de muniției cumpărate din astfel de fonduri va avea loc în următoarele luni.

"Datorită utilizării veniturilor generate de activele rusești înghețate, alocate de UE, vom putea furniza Ucrainei câteva sute de mii de muniții de calibru mare" - a adăugat Černochová.

Țările occidentale au înghețat active suverane rusești în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari de când Rusia a lansat o invazie la scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA