Guvernul chinez consideră că prețurile cărnii de porc din UE este dumping și impune tarife punitive. Experții văd măsura mai mult ca pe un mijloc de exercitare a presiunii pentru promovarea exportului de mașini electrice.

În urma măsurilor preliminare din septembrie, China a impus taxe antidumping definitive asupra importurilor de carne de porc din Uniunea Europeană. Ministerul Comerțului de la Beijing a precizat că o anchetă făcută în această perioadă a stabilit că carnea de porc și subprodusele din carne de porc din UE sunt exportate în China la prețuri de dumping, cauzând daune semnificative industriei interne, relatează Spiegel Online.

Tarifele finale variază între 4,9 și 19,8%, în funcție de companie, și vor intra în vigoare miercuri, 17 decembrie.

În septembrie, Beijingul impusese deja taxe antidumping preliminare între 15,6 și 62,4%. Prin urmare, taxele stabilite acum sunt considerabil mai mici decât cele impuse la momentul respectiv.

Sunt afectate în special exporturile din Spania, Olanda și Danemarca.

Potrivit UE, exporturile de carne de porc către China s-au ridicat la peste două miliarde de euro anul trecut.

Experții consideră că totul are legătură cu disputa comercială în curs de desfășurare dintre China și UE. Bruxelles-ul a impus tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, justificându-le cu ceea ce consideră a fi subvenții de stat nedrepte. Beijingul respinge acuzațiile și numește acest lucru protecționism.

În disputa cu UE, China a introdus și tarife pentru brandy-ul din Europa. În plus, este în curs de desfășurare o anchetă antisubvenții privind produsele lactate din Uniune, care a fost prelungită în această vară până în februarie 2026.