Trebuia văzut, marele diplomat, arhitectul acordului istoric și extrem de delicat cu China, secretarul de stat al Vaticanului Pietro Parolin, în timp ce la începutul lunii septembrie, cu lacrimi în ochi, celebra funeraliile mamei sale Ada Miotti în biserica din Schiavon, o localitate de 2.500 de suflete la aproximativ 20 de kilometri de Vicenza: „Mulțumesc, mamă. Pe genunchii tăi am învățat să cunoaștem Evanghelia”.

Tatăl său Luigi avea un magazin de utensile, vindea utilaje agricole și a murit într-un accident de mașină în 1965, când Pietro avea 10 ani. „Mama îmi mărturisese că s-a îndrăgostit de el, uimită de felul lui de a se ruga în această biserică, lucruri care nu se mai întâmplă astăzi”. Cardinalul Parolin, în vârstă de 70 de ani, a crescut într-o lume care pare să fi ieșit din stiloul lui Luigi Meneghello. Oamenii satului, „spuneți-mi Don Pietro, eu pentru voi voi fi mereu Don Pietro”, au povestit pentru „Corriere del Veneto” că la vârsta de șase ani se juca de-a Liturghia pe balcon. Mergea la parohie și Don Augusto Fornara devenise referința sa spirituală, la 14 ani intra deja în seminarul din Vicenza. Băiatul este înzestrat, după absolvirea liceului își contină studiile în Filozofie și Teologie, în 1980 este hirotonit preot, trei ani mai târziu intră în Academia Ecleziastică Pontificală - marea școală diplomatică a Bisericii -, iar în 1986 a absolvit Dreptul canonic la Gregorian.

În acest moment, intră în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun: în Nigeria până în 1989, în Mexic din 1989 până în 1992, iar apoi în secția pentru Relații cu statele a Secretariatului de Stat, al cărei subsecretar a devenit în 2002, timp de șapte ani. În 2009, a devenit nunțiu în Venezuela, până când Papa Francisc l-a numit secretar de stat în 2013, creându-l cardinal în 2014.

Negocieri secrete

Anii decisivi pentru Parolin sunt plini de suișuri și coborâșuri, dar se menține ferm. În 2007, Papa Benedict al XVI-lea scria o scrisoare „întregii Biserici din China” și spera la „un acord cu guvernul” privind numirea episcopilor. Însuși monseniorul Parolin, pe atunci subsecretar al Secției pentru Relații cu Statele a Secretariatului de Stat — Ministerul de Externe al Sfântului Scaun — a fost cel care a lucrat în deplină confidențialitate la acord. A mers de două ori la Beijing, iar acordul părea iminent. Chiar și în Biserică, ca și în Partidul Comunist chinez, un suflet mai competitiv și unul mai dialogant s-au confruntat de-a lungul timpului. Dar rezistența a fost foarte puternică, atât în ​​birocrația chineză, cât și în cea bisericească. Așa că nu a ieșit nimic din asta, iar Parolin a fost trimis la Caracas ca ambasador. Punctul de cotitură a fost alegerea lui Bergoglio, primul papă iezuit pentru care China era o prioritate. Nu era o problemă politică, ci una de evanghelizare: „Asia este viitorul Bisericii”. Când Papa Francisc l-a rechemat pe Parolin din Venezuela pentru a-l promova la funcția de secretar de stat, semnalul nu ar fi putut fi mai clar. Parolin și-a continuat munca până când și-a finalizat capodopera diplomatică, în ciuda rezistenței și a limitărilor: „acordul provizoriu” dintre Sfântul Scaun și Beijing privind numirea episcopilor, semnat la 22 septembrie 2018 și reînnoit de atunci și până astăzi.

Între SUA și Cuba

Moderat, discret, eficient. În anii săi la conducerea diplomației Vaticanului, merită menționat și acordul la fel de istoric dintre Statele Unite și Cuba. Pe 17 decembrie 2014, la zece minute unul de celălalt, președintele american Barack Obama și președintele cubanez Raúl Castro au anunțat ridicarea embargoului decis de Statele Unite, după revoluția lui Fidel Castro din 1959. Ambii i-au mulțumit public Papei Francisc pentru medierea sa. S-a dovedit că Papa și Sfântul Scaun au jucat un rol cheie în „dezghețul” dintre Washington și Havana. Și că în toamnă, în timp ce presa din întreaga lume urmărea Sinodul despre Familie și sute de camere și jurnaliști erau staționați în jurul Colonadei lui Bernini, delegațiile din Statele Unite și Cuba se întâlniseră în mare secret între zidurile Vaticanului, fără ca nimeni să observe. În acești ani, Parolin a fost, prin rolul său, cel mai apropiat colaborator al Papei. Ocazional, cu tact, netezind excesele și șovăielile. La fel ca atunci când, în urmă cu un an, Papa Francisc a răspuns la o întrebare despre „curajul steagului alb”, vorbind doar despre Ucraina și a doua zi, în timp ce se dezlănțuia infernul, cardinalul a clarificat: «Apelul Pontifului este „să se creeze condițiile pentru o soluție diplomatică în căutarea unei păci juste și durabile”. În acest sens este evident că crearea unor asemenea condiții nu revine numai uneia dintre părți, ci ambelor, iar prima condiție mi se pare tocmai aceea de a pune capăt agresiunii...».

Sursa: Rador Radio România