Imaginile de la Pournara,primul centru de primire a migranților, evidențiază în cel mai edificator mod mizeria și condițiile precare de găzduire a a refugiaților ce trec din Ciprul ocupat fără mare dificultate prin Linia Verde către Republica Cipru.

Potrivit Rheinische Post, preluat de publicația elenă To Vima, această problemă transformă Nicosia într-o ”ușă deschisă către Europa”. Ziarul preia punctele de vedere ale lui Gerald Knaus de la think-tank-ul berlinez ”Inițiativa Europeană de Stabilitate”, considerat a fi arhitectul acordului dintre UE și Turcia pe tema refugiaților. 

”Ușa din spate către UE” 

Potrivit lui Knaus, ”Republica Cipru devine un centru al unei noi crize speciale legate de migrația către Europa. Pentru africani sau asiatici nu există o modalitate mai ușoară, mai ieftină și mai puțin periculoasă de a intra în UE”. Potrivit fostului ministru cipriot de interne Nikos Nouris, ”nicio altă țară din Europa nu se află într-o situație similară... 94% dintre imigranți în 2022 au venit prin nordul Ciprului ocupat (de Turcia - n.trad.)... în mare parte ajungând acolo cu avionul de la Istanbul, după care trec în Republica Cipru cu ajutorul contrabandiștilor, fiind vorba în principal de migranți economici”. Dar, în opinia editorialistului, situația este mai complexă și are de-a face în mare măsură cu soluționarea problemei unificării Ciprului, rămasă încă în așteptare.

”Ciprul este divizat după lovitura de stat a grecilor și după invazia turcă din 1974”, amintește editorialistul german. ”Linia Verde de peste 200 de kilometri lungime, care este păzită de forța ONU de menținere a păcii Unficyp, nu reprezintă o frontieră internațională. Misiunea soldaților ONU nu este de a împiedica refugiații și migranții să traverseze ilegal, ci doar de a preveni incidentele între cele două naționalități din insula Cipru. Acest lucru face din zonă o ușă din spate rămasă deschisă către UE.

”Aproape toți solicitanții de azil intră în Republica Cipru prin Republica Turcă a Ciprului de Nord, care este recunoscută internațional doar de Ankara și nu are nicio lege cu privire la acordarea de azil”, subliniază Rheinische Post. ”Noul președinte, Nikos Christodoulides, vrea acum mai multă supraveghere electronică și „bariere fizice” pe Linia Verde. Unficyp a protestat deja în acest sens, pentru că încalcă acordurile internaționale privind chestiunea cipriotă.

Profesorul Hubert Faustmann, șeful Fundației Friedrich Ebert din Nicosia, consideră și el că măsura nu este aplicabilă, deoarece va transforma zona moartă într-o frontieră externă. Sudul (adică Republica Cipru - membru UE - n. trad.) nu poate crea o graniță dură pentru că asta ar întări divizarea insulei. Problema poate fi rezolvată doar în cooperare cu partea ocupată a Ciprului. ”Dar până acum acest lucru nu s-a întâmplat”, spune Faustman pentru Rheinische Post.

Sursa: RADOR