Colectiv câștigă Premiul publicului LUX 2021

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a acordat miercuri Premiul publicului LUX 2021 filmului Colectiv, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Strasbourg.
Pelicula românească a câștigat în fața Another Round al regizorului danez Thomas Vinterberg și Corpus Christi al regizorului polonez Jan Komasa.
Rezultatul a fost decis, în egală măsură, de votul cetățenilor europeni și cel al europarlamentarilor.
Regizorul Alexander Nanau și Mihai Grecea, supraviețuitor al incendiului din Clubul Colectiv, s-au aflat în sala de plen de la Strasbourg.
"După perioada pe care tocmai am parcurs-o, oamenii simt o nevoie crescândă și presantă să se reunească, nu doar în spații de dezbatere, dar și în alte spații precum cinematografele. Cultura și filmul sunt expresii ale vitalității noastre creative și economice, dar mai ales ale vitalității democratice a societăților noastre.” a spus David Sassoli la prezentarea trofeului, ceremonia putând fi urmărită și online.
La acceptarea premiului, Alexander Nanau a adus un omagiu victimelor și familiilor implicate în tragedia "Colectiv", precum și presei independente care a investigat acest caz.
"Vrem să luptăm cu corupția și vrem o presă liberă în Europa. Societățile nu evoluează dacă nu avem cultură, educație și presă independentă. Este datoria dumneavoastră să susțineți cetățenii, să reglementați investițiile în cultură și educație și să protejați jurnalismul”, a spus regizorul.
Colectiv a fost nominalizat anul acesta și la Oscar, la două categorii, dar nu a luat nicio statuetă de aur. La categoria "cel mai bun film străin", Colectiv a fost învins de Another Round.
Background
În 2015, un incendiu puternic în Clubul Colectiv din București a ucis 27 de tineri, iar alți 180 au fost răniți.
Documentarul urmărește o echipă de jurnaliști care investighează motivul pentru care 37 dintre victimele arsurilor au murit în spitale, deși rănile nu erau atât de grave încât să le pună viața în pericol.
Ei dezvăluie nepotismul și corupția care costă vieți omenești, dar arată, totodată, că oameni hotărâți și curajoși pot răsturna sistemele corupte.
Comentarii