Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de compensare a producătorilor agricoli pentru daunele suferite ca urmare a secetei severe din 2021 și 2022.

Măsura, cu un buget de aproximativ 75 milioane de euro (aproximativ 365,6 milioane de lei), este deschisă producătorilor agricoli de grâu, secară, triticală, orz, ovăz și rapiță direct afectați de seceta severă.

Pentru a putea beneficia de ajutor, producătorii agricoli trebuie să își fi pierdut peste 30 % din culturi ca urmare a secetei.

În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenții directe proporționale cu daunele suferite, pe baza rapoartelor privind daunele aduse culturilor. În cazul unei pierderi totale a culturilor lor, beneficiarii au dreptul la un ajutor în valoare de aproximativ 305 de euro/ha (1.500 lei/ha), care să nu depășească 40 % din costurile eligibile.

Schema de ajutoare se va încheia la 31 decembrie 2022. 

Comisia a evaluat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care le permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activități economice în anumite condiții, precum și în temeiul Orientărilor din 2014 privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale.

Comisia a constatat că schema este necesară și adecvată pentru a compensa producătorii agricoli români pentru pierderile suferite ca urmare a acestui fenomen meteorologic extrem.

În plus, Comisia a concluzionat că schema este proporțională, întrucât se limitează la minimul necesar, și că nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor comerciale în UE. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.