Un stat membru poate solicita modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență numai în cazuri excepționale, precum dezastrele naturale de dimensiuni istorice, a declarat pentru HotNews.ro un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

PSD, partid care ar putea intra la guvernare în coaliție cu PNL și UDMR, cere renegocierea PNRR, dar accentul ar trebui să se îndrepte acum către implementarea reformelor și a investițiilor, a explicat oficialul de la Bruxelles în răspunsul trimis HotNews.

„Orice cerere de modificare a planului ar întârzia grav implementarea acestuia”, a explicat acesta.

El a amintit că planurile de redresare și reziliență sunt convenite cu statele membre pe durata Facilității de Redresare și Reziliență, prin intermediul unei decizii de punere în aplicare a Consiliului.

„Doar în cazuri excepționale în care planul final a fost prezentat și evaluat de către Comisie, decizia de punere în aplicare a Consiliului corespunzătoare a fost adoptată de Consiliu și statul membru dorește să-i facă modificări, statul membru poate decide să solicite modificarea planului său.

Statul membru ar trebui să demonstreze că nu mai poate pune în aplicare (o parte din) planul său din cauza unor circumstanțe obiective, de exemplu din cauza dezastrelor naturale de dimensiuni istorice. Acest lucru ar necesita o evaluare riguroasă de la caz la caz de către Comisie împreună cu statul membru relevant”, se arată în răspunsul Comisiei Europene.

Marcel Ciolacu, șeful social-democraților, a spus că PSD nu dorește să își „asume” ce a făcut USR în fostul guvern și că aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență de către Comisia Europeană nu înseamnă că programele de investiții nu mai pot fi rediscutate.

România ar urma să primească prin PNRR circa 29,2 miliarde euro, din care 14,248 miliarde sub formă de granturi și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuturi.