Comisia Europeană se pregătește, se pare, să creeze un serviciu de informații care să vizeze consolidarea coordonării dintre statele membre, scrie „La Libre Belgique” (Belgia).

Conform informațiilor confraților noștri de la „Financial Times”, Comisia Europeană ar urma să înființeze un nou serviciu de informații. Acest departament ar avea misiunea de a optimiza utilizarea datelor furnizate de serviciile de securitate ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Condus de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, acest serviciu ar urma să fie atașat Secretariatului General. Proiectul, deja cunoscut mai multor oficiali europeni, conform „Financial Times”, își propune să reunească experți din serviciile naționale de informații și să partajeze anumite informații strategice.

Un context geopolitic tensionat

Această inițiativă vine într-un context geopolitic deosebit de tensionat: invadarea Ucrainei de către Rusia și voința arătată de Donald Trump de a reduce angajamentul militar al Statelor Unite în Europa au scos în evidență vulnerabilitățile securității europene.

Deocamdată, se pare că planul nu a fost încă prezentat celor 27 de state membre. Cooperarea în domeniul serviciilor de informații rămâne o problemă sensibilă în cadrul Uniunii, mai ales că venirea la putere a unor guverne percepute ca fiind apropiate de Moscova, precum cel al Ungariei, complică eforturile de coordonare și reaprinde divizările privind schimbul de informații.

Sursa: Rador Radio România