Comisia Europeană a anunțat marți că a informat Polonia că va reține din fondurile europene care urmează a-i fi oferite o amendă pentru nerespectarea unei decizii a Curții de Justiție a UE, ceea ce reprezintă o premieră, relatează AFP.

Executivul european va începe în "zece zile lucrătoare" recuperarea acestor penalități de întârziere legate de neînchiderea unei mine de cărbune, a precizat un purtător de cuvânt, Balazs Ujvari, precizează AFP, preluată de Agerpres. Suma este datorată pentru perioada 20 septembrie - 19 octombrie 2021, a explicat el. Asta înseamnă aproape 15 milioane de euro.

Purtătorul de cuvânt al CE nu a dorit să indice din ce fonduri europene va fi dedusă suma.

Penalitățile sunt aplicate chiar dacă Varșovia și Praga au semnat la 3 februarie un acord asupra acestei mine uriașe de la Turow, situată în apropiere de frontierele cu Cehia și Germania, care pune capăt diferendului.