Comisia îndeamnă România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR),care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal.

În cazul României, autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare.

Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal.

În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu.

De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor.

Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările.

Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.


Reacția ministrului Mediului după avertismentul CE privind tăierile ilegale de păduri

Mai mult pe EurActiv »