Formațiunea Continuăm Schimbarea se așteaptă la un nou scandal diplomatic din cauza refuzului prim-ministrului interimar bulgar Dimităr Glavcev de a semna acordul de cooperare cu Ucraina, informează Dnevnik (Bulgaria).

Fostul prim-ministru bulgar Nikolai Denkov le-a declarat jurnaliștilor că schimbarea poziției Bulgariei în ultimul moment nu are cum să treacă neobservată și a definit comportamentul lui Glavcev drept „incorect”.

Denkov a subliniat că există două modalități pentru ca acest caz să nu provoace scandal - ca Glavcev să semneze acordul, deoarece acesta face parte din deciziile deja adoptate ale Parlamentului și Consiliului de Miniștri, sau să îl semneze și să solicite ulterior o ratificare din partea Adunării Naționale.

Denkov a criticat GERB pentru apelul lansat recent pentru retragerea acordului și a spus că „pentru unii dintre colegi, principiile există astăzi, iar mâine pot fi încălcate”.

Sursa: Rador Radio România