Criza politică și alegerile anticipate cauzate de aceasta vor costa economia bulgară aproximativ 1 miliard de leva. În afară de asta, intrarea în zona euro pare mai probabil să se întâmple în aproape doi ani - în 2026, scrie Dnevnik.

Acest lucru se precizează în ultima prognoză economică pentru Europa Centrală și de Est a grupului financiar italian Unicredit. Documentul este public și se adresează în primul rând mediului de afaceri, investitorilor și analiștilor economici din Europa și din lume. Capitolul despre  Bulgaria este semnat de Kristofor Pavlov, economist-principal la Unicredit Bulbank.

Potrivit acestuia, alegerile din 9 iunie vor duce la același parlament fragmentat, în „care vor predomina partide pro-europene cu șanse mai mari de a forma un guvern”. După care el arată că situația este foarte dinamică și se poate schimba semnificativ în ajunul alegerilor. "Mai ales dacă ținem cont de scandalurile care au însoțit negocierile eșuate pentru formarea unui guvern, ceea ce poate provoca o creștere a unui vot de protest".

Rezultatul paraliziei politice este că prognoza pentru economia Bulgariei în 2024 a fost ajustată în jos - de la o creștere de 3% a PIB, calculată în ianuarie, la 2,5% la sfârșitul lunii martie. Motivul principal este că incertitudinea politică va avea un efect negativ asupra investițiilor - private, publice și legat de fondurile europene. Modificarea estimării pentru 2025 este și ea în direcție negativă, dar doar de la o creștere de 3,3% în prognoza trimestrială precedentă la 3,25 din PIB în prezent.

"În plus, credem că aderarea Bulgariei la zona euro va fi amânată până în 2026, deoarece necesită un guvern stabil care să lucreze activ pentru prioritățile externe strategice”, se adaugă în raport.

Unicredit Bulbank precizează că nu s-a intensificat scepticismul în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de la Maastricht pentru introducerea monedei unice, ci dimpotrivă - creșterea întârziată din cauza alegerilor anticipate înseamnă și o inflație mai scăzută. Dar implementarea unei priorități strategice pentru Bulgaria nu este o treabă a guvernului interimar cu un mandat limitat până la organizarea alegerilor.

În prognoza pentru 2024, calculul PIB-ului estimat este de 100,5 miliarde de euro. Corecția descendentă de jumătate de procent din PIB este egală cu puțin peste jumătate de miliard de euro (0,5025 miliarde de euro), sau 1 miliard în leva.

Înainte de alegeri, agențiile de rating Fitch (26 aprilie) și Standard & Poor’s (24 mai) ar trebui să prezinte evaluarea situației.

Sondajele arată că avansul GERB-SDS față de Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată a crescut în comparație cu alegerile parlamentare din aprilie 2023, dar acest lucru nu se transformă automat într-un sprijin tot mai mare pentru extrema dreaptă, partidele eurosceptice, naționaliste sau populiste, explică în continuare prognoza.

O atenție deosebită se acordă posibilei apariții pe scenă a unui nou partid, susținut de președintele Rumen Radev, și faptului că acesta este capabil să schimbe acest echilibru, "mai ales dacă arhitecții săi reușesc să articuleze o viziune alternativă cu privire la guvernarea țării și a dezvoltării sale sociale și economice". Timpul până la alegerile anticipate este prea scurt pentru ca o astfel de formațiune să fie înființată în săptămânile următoare, pentru a participa la acest vot, motiv pentru care este mai probabil ca crearea sa să fie amânată pentru o perioadă de timp, explică prognoza Unicredit.

Scenariul principal descris legat de ceea ce se va întâmpla după alegerile din 9 iunie este că va fi găsită o cale pentru a se depăși diferențele pentru a se forma un guvern pro-european. Un obstacol major în acest sens este antipatia personală dovedită în mod repetat dintre liderii de partid, precum și pentru înlăturarea acesteia – și mai ales dacă rezultatele lor sunt slabe – pare posibilă prin retragerea acestor lideri.

Iată și alte concluzii ale prognozei:

- Tranziția către un nou guvern va încetini procesul de luare a deciziilor în administrație.- Trebuie să așteptăm o nouă amânare a proiectelor de infrastructură și implementarea reformelor.

-Acest lucru va afecta negativ nu numai creșterea PIB-ului pentru 2024, ci și șansele țării de a lucra la slăbiciunile sale structurale, care îi împiedică dezvoltarea socială și economică pe termen lung.

- Doar o tranșă a planului de redresare pare să fie disponibilă în 2024.

- Este foarte probabil ca absorbția fondurilor europene să fie amânată temporar, deoarece campania pentru alegeri anticipate lasă puțin timp pentru celelalte priorități, inclusiv pentru introducerea măsurilor necesare pentru „deblocarea” accesului la fondurile UE.

- Fuziunea nefinalizată înainte de alegeri dintre Agenția Națională pentru Venituri și Agenția Vamală, precum și absența unui guvern stabil, crește probabilitatea evaziunii fiscale.

- Aceasta pune sub semnul întrebării realizarea părții de venituri la bugetul de stat, dar fără a periclita în mod semnificativ implementarea acesteia. Atenuarea efectului negativ se datorează parțial faptului că cheltuielile de capital vor fi tergiversate, cel puțin până când se formează un nou guvern și administrația nu lucrează la capacitatea sa normană.

Prognoza de primăvară a băncii privind creșterea prețurilor de consum a fost redusă față de luna ianuarie - la 3,1% anul acesta și 2,9% anul viitor. Un rol în acest sens îl are ieftinirea alimentelor și a energiei la nivel global, precum și încetinirea creșterii salariilor, în special în sectorul serviciilor. În ciuda suspendării importurilor de petrol rusesc și a importului de petrol alternativ mai scump, nu este de așteptat o creștere semnificativă a prețurilor la combustibil.

Așteptările pentru emiterea datoriilor guvernamentale sunt de 4,75 miliarde de euro pe piețele externe de euroobligațiuni și doar 500 milioane de leva pe piața internă. Acest lucru este cel mai probabil să se întâmple la sfârșitul anului 2024, când costul unei astfel de datorii ar trebui să fie mai mic datorită unui guvern politic funcțional, de exemplu reducerea după alegerile din iunie a riscului de instabilitate politică.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA