Croații se pregătesc să își aleagă președintele

Croații se pregătesc să își aleagă duminică președintele, un scrutin în care victoria pare să revină actualului președinte, Zoran Milanovic, un socialist istoric care cochetează cu retorica populistă, transmite France Presse preluată de Agerpres.
Ales președinte în 2020 după o lungă carieră politică, Milanovic îi devansează ceilalți șapte candidați în sondaje, cu peste 30% din intențiile de vot. Cu toate acestea, este puțin probabil să câștige alegerile în primul tur: conform celor mai recente sondaje de opinie, el se va confrunta cu candidatul Uniunii Democrate Croate (HDZ, dreapta conservatoare), Dragan Primorac, în al doilea tur.
Deși are puține puteri, președintele este văzut de croați ca un vector de stabilitate și o verigă ce garantează buna funcționare a instituțiilor. El este, de asemenea, șeful forțelor armate și reprezentantul pe scena internațională a acestei țări de 3,8 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene din 2013.
„Puterile sale sunt minime, dar președintele poate face multe”, explică Davor Faget, un diplomat pensionat, „așa că trebuie să fie o persoană cu demnitate, care își cunoaște meseria”.
Într-o țară marcată de numeroase scandaluri financiare în care sunt implicați politicieni - mai mult de o duzină de miniștri au trebuit să demisioneze din 2016 de când HDZ a venit la putere - Milanovic joacă rolul rezistenței față de un partid de dreapta prezentat drept corupt.
Alegerile devin astfel un duel între doi oameni: președintele demisionar și inamicul său declarat și actualul prim-ministru, Andrej Plenkovic, președintele HDZ.
„Acest duel între prim-ministru și președinte este o constantă a politicii croate de un deceniu”, a declarat pentru AFP analistul politic Tihomir Cipek.
Schimburile de insulte sunt, prin urmare, obișnuite.
Candidatul HDZ la președinție, Dragan Primorac, un medic și om de știință renumit, a denunțat o țară „dezonorată de acțiunile președintelui”, pe care l-a acuzat că nu iubește „nici țara, nici munca”, că „se trezește la 11.30” și că „îi place să se certe”.
În schimb, Milanovic - care, de la începutul campaniei, și-a redus la minimum ironiile - l-a acuzat totuși pe prim-ministru că este „un pericol pentru democrația croată” și a criticat „un om și un partid care conduc Croația în mod iresponsabil”.
La mijloc, alegătorii se plictisesc.
„Programele candidaților sunt mediocre”, rezumă Katarina Kozul Baranovic, designer. „Este vorba mai degrabă de certuri decât de propuneri constructive, de programe”, adaugă această femeie în vârstă de 48 de ani, care va vota pentru „răul cel mai mic”.
Tinerii alegători, la rândul lor, sunt îngrijorați de viitorul lor și sunt mai ales pesimiști cu privire la șansele lor de a găsi o casă, un loc de muncă sau de a-și întemeia o familie, într-o țară în care 400.000 de persoane au emigrat din 2013.
„Poate de aceea nu prea votăm”, explică Iva Jurisic, o studentă de 18 ani. „Pentru că suntem fataliști. Nu ne așteptăm la prea multe”.
Comentarii