O țară, în care zonele rurale sunt tot mai depopulate și își pierd medicii, stațiile de autobuz și școlile într-o perioadă în care zonele urbane se luptă și ele să supraviețuiască, devine teren fertil pentru un demagog.

Căci ăsta este Wilders, un politician care militează împotriva islamului, a imigranților și împotriva forțelor globalizării.

Scenariul este unul familiar, fiind cel care tocmai a adus Partidul pentru Libertate al lui Geert Wilders pe punctul de a conduce Camera Reprezentanților din Olanda, acolo unde se scriu legile. Asta, nemaiținând cont de unele idei vândute de Wilders alegătorilor, care ar contraveni legislației olandeze și celei a Uniunii Europene, comentează The New York Times.

Victoria Partidului pentru Libertate în alegerile parlamentare de săptămâna trecută a fost imediat salutată de avangarda autoritară de dreapta, cea care a răspândit minciuna ”marii înlocuiri”, potrivit căreia migranții sunt importați ca să submineze societatea albilor  - în frunte cu lideri precum premierul Ungariei, Viktor Orban, care s-a grăbit să îl felicite pe Wilders. 

Victoria lui Wilders reprezintă o schimbare total diferită, respectiv, cea a „modelului olandez de consens” prin modelul american multipolar. În Evul Mediu, olandezii s-au unit ca să recupereze niște zone aflate sub nivelul mării și să le transforme în terenuri agricole; insulele rezultate sunt cunoscute sub numele de "poldere".

Planificarea, forța de muncă și proiectarea au avut nevoie de cooperare, iar fermele rezultate au fost împărțite între participanți. În acest fel, țara a scăpat cumva de feudalism, evoluând și, ulterior, susținând o economie cu profituri de împărțit.

Acest proces a modelat cultura politică a țării. Chiar și în secolul XXI, niște schimbări semnificative de politică au fost precedate de lungi perioade vizând consolidarea consensului – o metodă aplicată și în alte domenii, cum ar fi negocierile din sectorul muncii. Prin natura sa, procesul este lent, dar, din moment ce majoritatea oamenilor simt că s-au făcut auziți, noile politici sunt în general susținute.

Dar alegerile de miecurea trecută au demonstrat că olandezii devin tot mai polarizați. Sprijinul față de Wilders pare să fi fost în detrimentul actualei conduceri, respectiv, cea a Partidului Popular pentru Libertate și Democrație (VVD), de centru-dreapta. D-66, un partid de centru-stânga, și-a pierdut peste jumătate din fotolii, iar alianța de stânga a Verzilor și Laburiștilor a urcat pe locul al doilea.

Ar fi prea simplu să se spună că olandezii s-au orientat brusc spre dreapta în privința tuturor problemelor; 74% au votat pentru alte partide decât cel al lui Wilders și celelalte două partide de extremă-dreaptă. Totuși, până și unii tineri ajung să fie convinși de stigmatizarea migranților.

„E un orator care spune lucrurilor pe șleau”, a declarat pentru The Guardian o chelnăriță din Rotterdam. Alții se arată îngrijorați de scăderea nivelului de trai. Wilders a promis reducerea prețurilor din sectorul imobiliar prin ridicarea unor noi apartamente (cum, de fapt, au promis toate celelalte partide), olandezii urmând să aibă prioritate în sectorul locativ public.

Dar decizia în privința politicilor trebuie ca mai întâi să aștepte formarea unui cabinet. Wilders nu are reputația de a colabora prea bine cu alții or, de obicei, coalițiile cer partidelor mai mici să renunțe la cele mai extreme poziții ale lor, ceea ce, în trecut, Wilders a refuzat să facă. Partidul său pentru Libertate nu s-a mai aflat la guvernare începând din 2012, iar, vineri dimineață, șefa Partidului Popular pentru Libertate și Democrație, Dilan Yesilgoz-Zegerius, a anunțat că nu va intra într-un eventual cabinet al lui Wilders.

Asta înseamnă că el va trebui să aducă de partea sa mai multe partide mici, cu care e mai greu de negociat, sau să conducă un cabinet minoritar, ceea ce înseamnă că el va trebui să apeleze la alte partide atunci când coaliția dorește să adopte o anume lege. Nici asta nu pare a fi în sprijinul capacității sale de a guverna.

Dacă el nu va reuși să formeze un guvern, o șansă ar avea Timmermans, din partea Verzilor Laburiști. În acest caz, participarea dnei Yesilgoz-Zegerius ar fi mai sigură, dar, probabil, în coaliție ar trebui să intre și D 22 or, liderul acestuia, Rob Jetten, pare să manifeste o anume antipatie pentru omoloaga sa din Partidul Popular pentru Libertate și Democrație.Poate că, totuși, sunt speranțe pentru un model al polderului (teren inundabil, recuperat prin îndiguire și desecare, specific Olandei.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA