Cum ar putea comisarii interimari să fie audiați în PE în același timp cu comisarii desemnați

România și Estonia nu au ținut cont de sugestia lui Juncker de a nu mai trimite înlocuitori pentru comisarii aleși eurodeputați. Există riscul ca cei propuși pentru interimat să fie audiați în PE în același timp cu comisarii desemnați.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat recent, într-un interviu, că România și Estonia ar trebui să nu mai trimită înlocuitori pentru comisarii Corina Crețu și Andrus Ansip. El motiva sugestia prin timpul scurt rămas până la finalul mandatului actualei comisii, precum și prin sumele mari de bani care ar fi fost cheltuite pentru instalarea celor doi comisari (plata staff-urilor, salarii, pensii etc). În interviul acordat Bild, Juncker a explicat că pentru fiecare înlocuitor s-ar economisi circa un milion de euro pentru cele patru luni rămase din mandatul actualei Comisii.
Cele state membre nu au ținut cont de propunerea lui Juncker, iar Consiliul UE a respins solicitarea șefului Executivului. După o consultare cu președintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă i-a transmis liderului CE că îl propune pe fostul eurodeputat PSD Ioan-Mircea Pașcu.
Corina Crețu a fost comisar pentru Politici Regionale, iar Andrus Ansip pentru Piața Digitală. Asta nu înseamnă că cei propuși de București și Tallinn vor ocupa automat aceleași portofolii.
Momentan, cele două portofolii au fost repartizate altor comisari. Comisarul pentru Politica de Vecinătate, Johannes Hahn, se ocupă și de Politicile Regionale, iar gestionarea agendei digitale i-a revenit vicepreședintelui pentru Uniunea Energetică, Maros Sefcovici.
Întrebată marți dacă nu există riscul ca cei propuși pentru interimat să fie audiați în Parlamentul European în același timp cu comisarii desemnați, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva, a evitat un răspuns clar.
"Regretăm faptul că Consiliul a decis să nu accepte această propunere", a declarat Andreeva, adăugând că Jean-Claude Juncker îi va intervieva pe cei doi candidați "în zilele următoare" pentru a stabili compatibilitatea lor, conform art. 17 al Tratatului privind Uniunea Europeană. În funcție de CV-uri și de experiența celor doi, Juncker va decide ce portofolii le repartizează.
Mina Andreeva a precizat că nu are o dată exactă privind interviurile celor doi candidați.
Ce urmează după interviul cu Juncker?
După ce președintele Comisiei le repartizează celor doi portofoliile, candidații se vor duce într-una dintre comisiile Parlamentului European pentru a fi audiați, conform prevederilor art. 246 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Cum Legislativul European intră în vacanță în august, dacă cei doi nu sunt audiați până la finalul acestei luni, ei vor ajunge în fața eurodeputaților în septembrie. Adică în același timp cu comisarii desemnați pentru viitoarea Comisie, potrivit calendarului. În acest scenariu, comisarii interimari vor activa mai puțin de două luni.
Mandatul Comisiei Juncker se încheie la 31 octombrie. Comisarii desemnați - propuși de Ursula von der Leyen după ce e acceptată de eurodeputați - urmează să fie audiați în PE în septembrie și octombrie. Tot în octombrie, Parlamentul European ar trebui să aprobe noua Comisie, iar președintele ei să susțină discursul inaugural în plenul de la Strabourg.
Datele se vor modifica doar dacă eurodeputații nu o vor accepta luna aceasta pe Ursula von der Leyen, nominalizată de Consiliul European pentru conducerea Comisiei. În acest caz, Consiliul European trebuie să vină cu o altă propunere.
Background
Articolul 246 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene:
În afara de înlocuirea ordinarăși de deces, funcțiile membrilor Comisiei încetează în mod individual prin demisie sau prin destituire.
Membrul Comisiei care a demisionat sau a decedat este înlocuit pe perioada rămasă până la încheierea mandatului de un nou membru având aceeași cetățenie, numit de Consiliu, de comun acord cu președintele Comisiei, după consultarea Parlamentului European și în conformitate cu criteriile menționate la articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea președintelui Comisiei, poate decide că nu este necesară înlocuirea, în special în cazul în care durata rămasă până la încheierea mandatului membrului Comisiei este scurtă.
În caz de demisie, de destituire sau de deces, președintele este înlocuit pentru restul mandatului. Pentru înlocuirea acestuia se aplică procedura prevăzută la articolul 17 alineatul (7) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În caz de demisie, de destituire sau de deces, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate este înlocuit, până la încheierea mandatului, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În cazul demisiei tuturor membrilor Comisiei, aceștia rămân în funcție și continuă, în perioada rămasă până la încheierea mandatului, până la înlocuirea lor, să gestioneze afacerile curente în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În cazul în care nu mai îndeplinește condițiile necesare exercitării funcțiilor sale sau în care a comis o abatere gravă, orice membru al Comisiei poate fi destituit de Curtea de Justiție, la plângerea Consiliului hotărând cu majoritate simplă sau a Comisiei.
Regulamentul PE: Alegerea Comisiei - art. 125
1. Președintele invită Președintele ales al Comisiei să informeze Parlamentul cu privire la alocarea responsabilităților (portofoliilor) în cadrul colegiului comisarilor propus în conformitate cu orientările politice ale Președintelui ales.
2. Președintele, după consultarea Președintelui ales al Comisiei, invită candidații propuși de Președintele ales al Comisiei și de Consiliu pentru diferitele posturi de comisar să se prezinte în fața diferitelor comisii sau organisme, în funcție de domeniul lor probabil de activitate.
3. Audierile sunt organizate de către comisii.
O audiere se poate desfășura în mod excepțional într-un alt format în cazul în care un comisar desemnat are responsabilități în primul rând orizontale, cu condiția ca o astfel de audiere să implice comisiile competente. Audierile sunt publice.
4. Comisarul desemnat este invitat de comisia sau de comisiile competente să facă o declarație și să răspundă la întrebări. Audierile sunt organizate într-un mod care să permită comisarilor desemnați să divulge Parlamentului toate informațiile relevante. Dispozițiile privind organizarea acestor audieri sunt stabilite într-o anexă la Regulamentul de procedură.
5. Președintele ales este invitat să prezinte colegiul comisarilor și programul acestuia în cursul unei ședințe a Parlamentului. La această ședință sunt invitați Președintele Consiliului European și Președintele Consiliului. Această prezentare este urmată de o dezbatere.
6. La încheierea dezbaterii, un grup politic sau un număr de deputați care atinge cel puțin pragul redus poate depune o propunere de rezoluție.
7. După votarea propunerii de rezoluție, Parlamentul alege sau respinge Comisia, prin apel nominal, cu majoritatea voturilor exprimate. Parlamentul poate amâna votul până la următoarea ședință.
8. Președintele informează Consiliul cu privire la alegerea sau respingerea Comisiei.
9. În cazul unei modificări substanțiale de portofoliu sau a schimbării componenței Comisiei în cursul mandatului Comisiei, comisarii în cauză sau orice alți comisari desemnați sunt invitați să participe la o audiere organizată în conformitate cu alineatele (3) și (4).
10. În cazul modificării portofoliului sau intereselor financiare ale unui comisar în cursul mandatului său, situația este examinată de Parlament în conformitate cu anexa VII.
În cazul în care, în timpul mandatului unui comisar, se constată un conflict de interese, iar președintele Comisiei nu pune în aplicare recomandările Parlamentului pentru soluționarea respectivului conflict de interese, Parlamentul îi poate solicita președintelui Comisiei să retragă încrederea acordată comisarului în cauză, în conformitate cu punctul 5 din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană și, dacă este cazul, să ia măsuri pentru a-i retrage comisarului în cauză dreptul la pensie ori la alte avantaje echivalente în conformitate cu articolul 245 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Comentarii