#SOTEUCum au văzut eurodeputații români discursul despre starea Uniunii
Mai mulți eurodeputați români au comentat ultimul discurs despre starea Uniunii susținut de Ursula von der Leyen înainte de europarlamentarele din 2024.
Siegfried Mureșan (PPE / PNL), vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, e mulțumit că Ursula von der Leyen a adus competitivitatea ”înapoi în inima agendei europene” și a pus din nou fermierii pe agenda europeană.
”Fermierii au trebuit să gestioneze mari incertitudini de la invazia Rusiei în Ucraina. Ei au nevoie de tot ajutorul nostru și trebuie să ne asigurăm că cerealele din Ucraina ajung acolo unde este nevoie de ele, în Africa de Nord și Orientul Mijlociu, și nu inundă piețele din Europa Centrală și de Est și nu devin un risc pentru fermierii din statele membre UE”, a declarat Siegfried Mureșan.
Referitor la sprijinul manifestat încă o dată de Comisie pentru aderarea Bulgariei și României la Schengen, Mureșan a spus că, prin aderarea celor două țări, spațiul de liberă circulație va deveni mai puternic, iar Europa, în ansamblu, va fi mai sigură.
El i-a reamintit șefei CE că, în calitate de negociator-șef al PE pe bugetul 2024, a înaintat o propunere privind revizuirea Cadrului Financiar Multianual, deoarece acesta ”își atinge limitele, trebuie să facă mai mult decât a fost anticipat”.
”Vă invit să lucrăm împreună pentru a face această revizuire înainte de finalul anului pentru a furniza finanțare stabilă pentru următorul an, pentru a putea să facem mai mult pentru apărare, pentru mobilitate militară, pentru oamenii care vin în Europa și au nevoie de sprijin, pentru combaterea migrației ilegale fiindcă orice este ilegal trebuie să fie combătut”.
El a pledat pentru începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Moldova.
Nu există PNRR fără reforme
Nicu Ștefănuță, Verzii europeni, a punctat faptul că Von der Leyen ”a spus clar: nu există PNRR fără reforme. Este și mesajul meu pentru Comisie: să nu dea niciun pas inapoi în privința reformelor pe care trebuie să le facă Guvernul”.
În ceea ce privește tranziția verde, Ștefănuță a subliniat că sunt noi inițiative pentru turbine de vânt, pentru panouri solare și pentru mașini electrice. ”Îmi doresc ca ele să fie produse la noi, trebuie să producem mașini electrice la noi în țară”.
Declarația lui Von der Leyen privind Schengen, e un semnal pentru Nicu Ștefănuță că tema va fi supusă discuției la reuniunea JAI din octombrie. ”Nu înseamnă deloc că avem garanția intrării, pentru că Austria e tot pe poziția Nu, iar Olanda nu are incă guvern și nu e clar dacă vor sprijini Bulgaria”.
”Nu văd cum Uniunea Europeană poate avansa pe alte priorități până cînd România și Bulgaria nu intră în Schengen”, a spus fostul lider al Renew Dacian Cioloș.
Și eurodeputatul liberal Rareș Bogdan a avut o reacție dură privind Schengen.
El i-a acuzat pe liderii europeni că au mințit România și ”nu sunt capabili” să pună presiune pe cancelarul austriac Karl Nehammer: El își bate joc de eurosistem, de voi toți, de la Consiliu până la tine, în mod special, dragă Ursula”.
”Aud cuvinte ca solidaritate, unitate și alte glume. Care solidaritate? Ce au cerut românii care sunt umiliți pe coridoare marginale în aeroporturi? Ce unitate și egalitate de șanse când românii stau la cozi kilometrice la granițe?”
Brevete și energii regenerabile
Eurodeputata PUSL, Maria Grapini, din grupul S&D, a pledat pentru alocarea de fonduri către utilizarea brevetelor de invenții în energii regenerabile.
”Cred că energiile regenerabile sunt necesare, dar nu trebuie exclusă biomasa regenerabilă. Sigur, energia regenerabilă și sursele de energie regenerabile sunt necesare pentru a proteja mediul. Ceea ce trebuie să subliniem, însă, este că trebuie să existe flexibilitate în această privință și este bine că vorbim de o Directivă, și nu de un Regulament, și, în context, le răspund, astfel, colegilor care susțin că nu trebuie inclusă biomasa, ci trebuie să fie doar energie eoliană”, a declarat Maria Grapini.
Ea a reamintit că nu există același tip de resurse în toate statele membre: ”Nu bate vântul la fel în România sau în Olanda. De altfel, nu avem, de la stat la stat, aceeași energie solară. De aceea este bine că s-a lărgit sfera de energie regenerabilă”.
”Și mai vreau să propun ceva: dacă tot punem accent pe inovare de ce nu s-ar putea ca inovatorii din statele membre care au deja brevete de invenții să poată să acceseze fonduri direct de la Comisia Europeană, din bugetul Uniunii Europene, și să nu mai treacă prin procedurile naționale”, a mai spus Grapini.
de Paul 14 Sep 2023 14:19
“Când oala goală și butia goală vin să facă discursuri asupra pivnițelor pline , e sănătos și bine ca să râdem. Pretenția și ifosul, la cei ce n-au statul să le poarte , trebuiesc lovite peste nas.”
(Tudor Arghezi- SALUT MEDIOCRITATE: în Facla, an. II, nr. 49, 10 decembrie, 1911)
Acest individ pe nume Rareș Bogdan a avut un discurs isteric în plenul Parlamentului European, prin care le-a reproșat liderilor UE, că sunt vinovați pentru neintrarea României în Schengen. El i-a acuzat că nu au fost capabili să pună presiune pe cancelarul Austriei, Karl Nehammer, pentru ca să oprească refuzul acestuia de a accepta aderarea României la spatiul Schengen.
Nimic despre proasta prestatie a guvernului României pentru aderarea la Schengen, începând cu Ciucă și Bode care nu au făcut nimic concret. De asemenea un alt neisprăvit este Klaus Iohannis, care în loc să facă lobby pentru aderare, se plimba pe la piramide .
Adevărații vinovați pentru neintrarea României în Schengen nu sunt la UE ci la Bucuresti, începând cu președintele Klaus Iohannis, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, premierul Nicolae Ciucă, alături de miniștrii Justiției, Cătălin Predoiu, și Internelor, Lucian Bode.