Cancelarul austriac Karl Nehammer apără cifrele guvernului său privind migranții, susținând că România și Bulgaria nu cunosc numărul real, din moment ce nu-i înregistrează.

Într-un interviu acordat postului de televiziune ORF, Karl Nehammer a reiterat motivul pentru care Austria s-a opus primirii României și Bulgariei în Schengen: cei peste 100.000 de migranți ajunși pe teritoriul său, dintre care 75.000 neînregistrați.

Întregistrarea lor ar trebuie să se facă imediat după trecerea frontierei externe a UE, a susținut cancelarul, reafirmând că mulți dintre cei neînregistrați ar veni prin România sau Bulgaria.

"România și Bulgaria au cifre diferite. Aceste țări nu ar putea cunoaște numărul real, din moment ce nu înregistrează aceste persoane", a explicat Nehammer discrepanța dintre date.

Nu doar cele două țări au cifre mult mai mici privind migranții care trec pe teritoriile lor, ci și Comisia Europeană.

Ridicarea dreptului de veto va fi posibilă doar atunci când România și Bulgaria își vor îmbunătăți protecția la frontiere.

Nehammer a negat vehement faptul că vetoul ar avea în primul rând motive politice interne, așa cum au susținut experți austrieci și străini. E o "presupunere absurdă" că ar exista o legătură cu alegerile din Austria Inferioară, care vor avea loc la sfârșitul lunii ianuarie.

Austria Inferioară - de unde vin și Nehammer și Karner - e cel mai important land pentru ÖVP. Analiști politici austrieci sunt de părere că atitudinea celor doi lideri are legătură cu faptul că formațiunea conservatoare e în pericol să piardă procente importante în fața FPÖ - extrema deapta - la scrutinul din acest land. 

În noiembrie, după declarațiile cancelarului și ministrului de interne, ambii din ÖVP, șeful Verzilor Werner Kogler a declarat că partidul său sprijină intrarea României și Bulgariei în Schengen.

Ministra justiției, Alma Zadic, - și ea de la Verzi - nu a deloc încântată de faptul că Austria a blochat extinderea Schengen cu Bulgaria și România, care "fac parte din familia europeană. Libertatea de circulație este o prioritate în cadrul familiei europene", relatează SRF.ch.