Cumpărătorii chinezi sunt în plină expansiune pe piața imobiliară din Ungaria
Dintre cetățenii străini care cumpără proprietăți rezidențiale în Ungaria cel mai mare grup este în continuare reprezentat de germani, dar adevărata surpriză o reprezintă chinezii, care se află pe locul doi în listă, scrie „Népszava” (Ungaria).
Până acum, cumpărătorii chinezi reprezentau doar a cincea cea mai mare bază de clienți. În 2024 cumpărătorii chinezi au fost urmați de români și slovaci, potrivit datelor Oficiului Central de Statistică (KSH).
Deși numărul cumpărătorilor străini de locuințe pe piața ungară a crescut cu peste 5% anul trecut, ajungând la 6.600, acesta tot nu s-a apropiat de cele 8.000 înregistrate în 2022. Cetățenii străini au cheltuit în total 309 miliarde de forinți pe piața imobiliară maghiară, ceea ce a reprezentat 6,4% din cifra de afaceri totală. În Budapesta, în același timp, procentul cumpărătorilor străini de locuințe a fost de 7,8%, iar valoarea totală a achizițiilor lor a reprezentat o zecime din cifra de afaceri. Cetățenii străini care au cumpărat proprietăți mai scumpe decât media s-au concentrat în cartierele interioare ale orașului Pesta, unde au participat la 19% din tranzacții. Cercul de cumpărători chinezi, aflat în expansiune dinamică, și cercuri de clienți vietnamezi, aflat de asemenea în creștere, au reprezentat 3,9% din cifra de afaceri. Zece la sută din valoarea totală a cifrei de afaceri de pe piața imobiliară din Budapesta a fost legată de cetățenii străini, în timp ce 26% a fost în cartierele interioare ale orașului Pesta. Chinezii și vietnamezii au cumpărat proprietăți rezidențiale aproape exclusiv în capitală, anul trecut. Interesant este că, în rândul cumpărătorilor elvețieni, germani și olandezi procentul persoanelor de peste 65 de ani a fost de peste 25%, în timp ce în rândul chinezilor și vietnamezilor a fost de abia 3%.
Valoarea medie a locuințelor achiziționate a fost cea mai mare în rândul rușilor, care au cumpărat în principal în Budapesta, respectiv 83,5 milioane de forinți, în timp ce cumpărătorii vietnamezi s-au clasat pe locul doi cu 83,4 milioane. Chinezii s-au aflat abia pe locul trei, cu un preț mediu de 76,9 milioane. Valoarea medie în rândul cumpărătorilor români, care sunt activi în principal în mediul rural, este cea mai mică, doar 16,8 milioane de forinți, în timp ce în cazul olandezilor și belgienilor nu ajunge nici la 30 de milioane, conform unui comunicat publicat în baza datelor KSH de OTP Ingatlanpont, rețeaua națională de agenți imobiliari a Grupului OTP.
În acest an, piața imobiliară ungară se confruntă cu un dublu impact: ponderea străinilor ar putea scădea din cauza forintului care se apreciază în mod tendențios, dar, în același timp, oferta în creștere de locuințe noi din Budapesta ar putea atrage și cumpărători străini care preferă să cumpere în acest segment, a declarat Dávid Valkó, analist senior la OTP Ingatlanpont.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii