Europarlamentarul PPE Daniel Buda spune că discuțiile privind bugetul post-2020 și adoptarea politicilor sectoriale sunt "serioase și consistente", dar nu crede că vor fi finalizate până la alegerile europarlamentare din 2019.

Într-un interviu acordat EurActiv România, europarlamentarul liberal Daniel Buda, membru în Comisia PE pentru Agricultură și dezvoltare rurală și membru supleant în Comisia pentru Dezvoltare regională, și-a exprimat scepticismul în legătură cu finalizarea negocierilor privind bugetul multianual al UE și adoptarea politicilor sectoriale înainte de alegerile europarlamentare de anul viitor. 

"La felul cum decurg lucrurile astăzi îmi e greu să cred că va fi finalizată adoptarea acestor politici sectoriale (în special Politica Agricolă Comună și politica de coeziune - n.r.) și a bugetului UE până la alegeri. Nu mai avem timp, s-au împins atât de mult aceste probleme. Asta nu înseamnă că vor rămâne fermierii fără bani, pentru că se aplică sistemul doisprezecimilor provizorii", a declarat Buda.

El a calificat discuțiile pe aceste teme drept "serioase și consistente", apreciind că e nevoie de "proceduri simplificate" și de "investiții eficiente":

 

"Degeaba te duci cu bani în diverse sectoare, dacă acele investiții nu sunt eficiente pentru acel sector. Degeaba ai bani pentru instalarea tânărului fermier, dacă acel fermier își pune tractorul în șopron sau în magazie și nu dezvoltă acea afacere în care tu ai băgat bani. Mai e ceva, degeaba dai bani, inclusiv pe plățile directe, dacă tu nu urmărești ca acele plăți directe să se întoarcă într-o formă sau alta în farfuriile celorlalți cetățeni. Plățile ar trebui corelate, într-o formă sau alta, și cu productivitatea".

 

Totodată, Buda a afirmat că banii trebuie să meargă în zonele în care e nevoie de resurse financiare: "Am avut exemple în alte state, dar și pe la noi. Dacă ne uităm la Polonia, s-au investit foarte mulți bani europeni în aeroporturi care acum stau goale pentru că nu au pasageri".

Respectarea statului de drept 

Daniel Buda a avertizat că "astăzi se discută tot mai mult condiționarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept": "Dacă nu respecți statul de drept poți să-ți iei adio de la fondurile UE. Sigur, e o întreagă poveste despre cum definești statul de drept".

Referitor la lipsa forței de muncă din agricultură, dar și din alte sectoare, și la cele două soluții vehiculate de autoritățile de la București, revenirea românilor din diaspora, respectiv, aducerea de muncitori străini, eurodeputatul liberal consideră că cele două chestiuni nu se exclud.

"În primul rând, ar trebui să ne concentrăm pe crearea de facilități, astfel încât românii să fie cointeresați să vină în România... Am întâlnit cetățeni români care lucrau în restaurant sau în alte domenii în afara României și care câștigau la același nivel sau poate mai puțin decât în țară și i-am întrebat de ce totuși nu se întorc. Am fost suprins să-mi spună că stau în alte state pentru că e mai multă liniște. Iată că nu numai resursa financiară e foarte importantă. O auzeam recent pe Sorina Pintea că un medic din România câștigă mii de euro pe lună și nu mai pleacă atât de mulți medici. Sigur, salariul e determinant, până la urmă acea persoană trebuie să aibă ce pune în straița copilului când merge la școală, să trăiască în mod decent, să-și permită un concediu, dar e important să avem în vedere și climatul pe care-l creăm în România, astfel încât oamenii să aibă posibilitatea de a se dezvolta. În plus, foarte mulți români stau afară, sacrificându-și propria viață pe diverse paliere, pentru a le permite copiiilor lor să crească în alt mediu decât cel din România, care e, mai mult sau mai puțin, prielnic pentru creșterea sănătoasă a unui copil", a explicat eurodeputatul.

Daniel Buda spune că e nevoie de o foaie de parcurs pentru a-i convinge pe cei plecați să revină în țară, dar nu crede în capacitatea actualului guvern de a-i aduce înapoi pe români:

"Vă dau doar un exemplu. Există în spațiul public o dezbatere legată de incapacitatea guvernului de a veni cu proiecte mature pentru a accesa fonduri europene. Corina Crețu spunea că acest guvern nu a pus pe masă proiectul autostrăzii Iași-Târgu Mureș, preferând să o facă prin parteneriat public-privat. Dar e foarte greu să găsești un partener credibil care să vrea să investească pentru ca acea autostradă să devină realitate și atunci aș pune întrebarea: cum vrei să-i aduci acasă pe oamenii aceia, ce lei dai de lucru, când tu ai fonduri europene puse undeva într-un sertar, poți să iei acei bani, să-i aduci în România, să creezi șantiere, să creezi locuri de muncă și nu faci acest lucru".

Pe de altă parte, Buda a subliniat că lipsa forței de muncă reprezintă o problemă nu doar pentru România, ci și pentru alte state europene:

"E o chestiune care apasă întreaga UE. Marele avantaj pentru noi e că am avea posibilitatea de a atrage aceste fonduri europene care să creeze șantiere și să dea de lucru la toată lumea. Din păcate, noi suntem mai departe închistați, ocupați cu dezbateri sterile privind protocoalele, justiția și alte chestiuni ce nu au impact în viața de zi cu zi a cetățenilor".

 

Referitor la aducerea muncitorilor din afara UE, Daniel Buda a criticat "ipocrizia" clasei politice.

"S-a impus la un moment dat ca salariul pe care-l primește un cetățean non-UE în România să fie la nivelul salariului mediu, pe când tu ai muncitori pe care-i plătești cu salariul minim. Ar trebui să fie o egalitate pâțnă la urmă. Să lași posibilitatea patronului să dea acele salarii pe care le consideră necesare și să nu-i impui tu, ca stat", a subliniat el.