„Avvenire” (Italia) spune că un verdict care susține pe deplin o plângere a New York Times, care, în 2021, solicitase Comisiei să dezvăluie conținutul unei serii de mesaje text, pe care Bourla însuși le menționase într-un interviu acordat cotidianului american, afirmând că acestea au contribuit la crearea unui climat de „încredere profundă”. Un climat care, a spus el, a facilitat negocierile dintre Bruxelles și gigantul farmaceutic pentru o comandă mare de vaccinuri anti-CoViD, care a ajuns la 1,8 miliarde de doze. Prețul plătit nu a fost niciodată dezvăluit (conform zvonurilor apărute în presă ar fi fost în jur de 20 de euro pe doză). Având în vedere dificultățile statelor membre de a obține milioane de doze în plină pandemie, Von der Leyen își revendicase un rol cheie în numele celor Douăzeci și șapte (în acord cu capitalele), doar că apoi a fost acuzată de lipsă de claritate asupra modalităților de negociere. De asemenea, contractele au fost publicate doar parțial. S-a vorbit chiar despre un Pfizergate, chiar dacă în acest caz nu este vorba de corupție.  Von der Leyen a fost acuzată că a plătit prea mult Pfizer, dându-i efectiv un cvasimonopol pe frontul Covid în UE. O afacere care, de altfel, potrivit multor critici, evidențiază modul în care președintele tinde tot mai mult să centralizeze puterea în propriile mâini și să se închidă într-un cerc foarte restrâns de loialiști, cu puțină transparență față de presă.

New York Times a invocat dreptul de acces la documentele relevante ale UE, prevăzut de legislația UE. Curtea UE contestă răspunsul oferit de Comisie pentru a justifica dezmințirea (spunand în esență că mesajele text nu mai existau și nu fuseseră înregistrate deoarece erau „efemere” și irelevante). Răspunsuri, citim într-o notă a Curții, care „se bazează fie pe ipoteze, fie pe informații modificabile sau imprecise”. Ziarul american în schimb „a prezentat elemente relevante și coerente care descriu existența unor schimburi, în special sub formă de mesaje text, între președintele Comisiei și CEO-ul Pfizer, în contextul achiziționării, de către Comisie, de vaccinuri de la acea companie în timpul pandemiei de Covid-19”. Potrivit judecătorilor UE, „Comisia nu poate afirma pur și simplu că nu deține documentele solicitate, ci trebuie să ofere explicații credibile care să permită publicului și Curții să înțeleagă de ce aceste documente sunt indisponibile”. Executivul UE "nu a explicat în detaliu ce fel de cercetare ar fi efectuat pentru a găsi aceste documente, nici locurile în care le-ar fi căutat. Prin urmare, nu a oferit explicații plauzibile care să justifice lipsa deținerii documentelor solicitate”.

În plus, „Comisia nu a clarificat suficient dacă mesajele text solicitate au fost șterse și, în caz afirmativ, dacă ștergerea s-a făcut voluntar, sau automat sau dacă telefonul mobil al președintelui a fost înlocuit între timp”. În final, un detaliu esențial, „Comisia nici măcar nu a explicat în mod plauzibil de ce ar fi considerat că mesajele text schimbate în contextul achiziției de vaccinuri împotriva CoViD-19 nu conțineau informații substanțiale sau că necesitau o monitorizare, și deci, ar fi trebuit păstrate”. Hotărârea, a comentat New York Times, „este o victorie pentru transparență și responsabilitate în Uniunea Europeană și transmite un mesaj puternic: comunicările efemere nu sunt în afara controlului public”.

Executivul condus de Von der Leyen, spune într-o declarație scrisă că a „luat act” de sentință, în ciuda faptului că verdictul arată că nu are nicio intenție să dezvăluie mesajele text. Ca răspuns la criticile judecătorilor UE, se arată în declarație, „Comisia va adopta o nouă decizie care va oferi o explicație mai detaliată”. Ca răspuns la o solicitare din partea New York Times, purtătorul de cuvânt Paula Pinho a declarat ulterior reporterilor, Comisia „a verificat dacă există documente înregistrate care ar putea răspunde la întrebare și nu a găsit niciunul. Apoi a verificat dacă există documente relevante neînregistrate și, din nou, nu a identificat niciunul”. Pinho a avertizat, de asemenea, că nu a vorbit niciodată despre „mesaje” și nici nu a susținut că acestea au fost „șterse”. Pe scurt, ne aflăm încă departe de transparență și claritate. Mai mult, la câteva ore de la publicarea hotărârii, Comisia a anunțat că directorul general al Serviciului Juridic, Daniel Calleja y Crespo, a fost mutat într-o altă funcție.

Sursa: Rador Radio România