Demiterea lui Emmanuel Macron: cererea va fi examinată pe 2 octombrie de Comisia Legilor
Ecologistul Jérémie Lordanoff, raportorul textului, spune că dorește să efectueze „o serie de audieri pentru a clarifica domeniul de aplicare precis al articolului 68 din Constituție”, scrie Le Figaro (Franța).
Propunerea de rezoluție care vizează inițierea unei proceduri de demitere a Președintelui Republicii va fi examinată pe 2 octombrie în Comisia Legilor, a anunțat miercuri într-un comunicat raportorul textului, deputatul ecologist Jérémie Lordanoff.
Textul, semnat de 81 de deputați, dintre care 72 de la La France insoumise (Franța Nesupusă), are șanse mici de a fi adoptat în cele din urmă, fiind necesare două treimi dintre parlamentari, inclusiv senatori. Domnul Lordanoff a fost numit raportor al textului miercuri dimineață, la opt zile după decizia Biroului Adunării de a valida admisibilitatea acestuia.
În acest comunicat, el a precizat că dorește să desfășoare „o serie de audieri pentru a clarifica sfera precisă a articolului 68 din Constituție în redactarea acestuia, rezultată în urma revizuirii constituționale din 2007”, „în măsura în care examinarea fondului unei proceduri de demitere este fără precedent".
Chiar dacă socialiștii au fost de acord să transmită textul Comisiei Legilor, ei au avertizat că vor vota „în unanimitate” împotriva acestei proceduri care, potrivit lor, riscă „să îi confere o nouă legitimitate” șefului statului, deoarece este „sortită eșecului”. Comuniștii vor fi „cu siguranță majoritari pentru a nu vota rezoluția”, a indicat, la rândul său, deputatul comunist Stéphane Peu.
Mitingul Național (RN) a închis ușa unui vot în favoarea textului, șefa sa, Marine Le Pen, acuzând o „manevră fumigenă” a „extremei stângi” pentru a „încerca să facă uitate numeroasele sale compromisuri cu macronia"”. În tabăra prezidențială, fostul premier și șef al deputaților partidului Renașterea, Gabriel Attal, a declarat în cadrul ședinței Biroului Adunării că "această moțiune și această dezbatere (au fost) o declarație de război la instituțiile noastre", calificându-i pe autori ca fiind "agenți ai destabilizării permanente" .
Oricare ar fi rezultatul votului, este la latitudinea conferinței președinților Adunării să decidă dacă îl examinează sau nu în hemiciclu, într-un termen care nu trebuie să depășească 13 zile de la verdictul Comisiei Legilor.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii