Accentul pus pe profesionalism ar putea fi unul dintre motive, apreciază jurnalista Ann-Katrin Müller de la Der Spiegel, care a urmărit lansarea candidaturii capului de listă al AfD la alegerile europarlamentare de anul viitor, și face o radiografie de moment a schimbărilor din partidul extremist care încep să-i îngrijoreze pe mulți în Germania pe fondul creșterii susținerii în rândul unei părți a populației.

„Ne-am dublat sprijinul într-un singur an. Și un lucru este cert: suntem departe de a fi mulțumiți”, a declarat în fața susținătorilor Maximilian Krah, un politician în vârstă de 46 de ani, originar din landul Saxonia, fosta RDG, cel care va conduce lista AfD la europarlamentarele din iunie 2024.

„Am auzit aici discursuri fantastice”, a spus Krah, referindu-se la invitații din alte țări.

Krah l-a menționat special pe unul dintre ei: „Când vine vorba de colegul nostru din Bulgaria, trebuie să spui: «Doamne. Acesta este genul de curaj și pasiune de care avem nevoie pentru a face acest lucru»”.

„Colegul din Bulgaria” e Kostadin Kostadinov, șeful partidului ultra-naționalist Vazrazhdane (Renașterea), membru al Parlamentului bulgar. Acesta urăște Uniunea Europeană, iubește Kremlinul și se referă la minorități precum romii drept „paraziți” și „scursuri inumane”.

Vorbind la convenția partidului AfD de la Magdeburg, Kostadinov a spus că Germania a fost „o piatră de temelie a Europei” timp de „mai mult de 1.000 de ani”. În secolul trecut, a continuat el, Bulgaria și Germania au fost „aliate de două ori în război”, referire la Primul Război Mondial și al Doilea Război Mondial. 

Din păcate, a continuat Kostadinov, Germania se află în prezent „într-o stare politică care nu este în concordanță cu rolul și importanța sa istorică”. ”Este timpul, a continuat bulgarul, ca țara voastră să-și ocupe locul cuvenit ca mare putere – și nu doar în Europa!”

Pentru un scurt moment, unii participanți au părut nesiguri cum să reacționeze, dar murmurul inițial a fost rapid înăbușit de aplauze, râsete și strigăte de aprobare, comentează Der Spiegel.

Acesta este discursul pe care Maximilian Krah l-a ales drept inspirație.

La Magdeburg, oraș din fosta RDG, AfD a demonstrat încă o dată că mari părți ale partidului sunt de extremă dreapta. Dar cei aproximativ 20 la sută dintre alegătorii germani care își exprimă sprijinul pentru partid în sondajele actuale nu par a fi deosebit de deranjați de acest fapt. Chiar dacă convențiile de partid nu au loc în secret, ci în direct la televizor.

Toată lumea poate vedea că, spre deosebire de convențiile anterioare ale AfD, nu a existat niciun semn de obiecție din partea publicului atunci când vorbitorii de pe scenă au susținut discursuri antidemocratice sau rasiste. Nici măcar declarațiile antisemite nu au declanșat consternare.

Unul dintre cei care a luat cuvântul a susținut că „globaliștii”, acea elită internațională de rău augur, caută să-i înrobească cetățenii germani. Sau că acești „globaliști” urmăresc o „Mare Resetare”, o referire la o teorie a conspirației care susține că elita mondială caută o realiniere a economiei globale. Pe scena AfD și-a făcut apariția și ideea că sunt în curs planuri de înlocuire a populației cu migranți.

Thomas Haldenwang, șeful Oficiului Federal pentru Protecția Constituției, a declarat că agenția sa a luat notă de „teoriile conspirației extremiste de dreapta”.

Cum poate un partid să aibă atâta succes, în ciuda faptului că este etichetat ca fiind de extremă dreapta de către agențiile de stat germane? Ce a făcut corect AfD în ultimii ani pentru a-și spori sprijinul în rândul alegătorilor țării? Și cine ghidează strategia partidului?, se întreabă Der Spiegel.

Un lucru e clar: radicalismul expus la Magdeburg este intenționat. Maximilian Krah le-a cerut aliaților săi din partid să se abțină de la moderație. Oamenii de pretutindeni, a spus candidatul, insistă că trebuie să se conformeze pentru a avea succes. Dar, a continuat Krah, partidul său a ales să evite această cale, devenind astfel „cel mai interesant partid de dreapta” din Europa în acest moment. Delegații de la Magdeburg au susținut ideea.

Cei mai importanți factori care alimentează succesul AfD sunt, cel mai probabil, externi: mai întâi criza refugiaților, apoi pandemia de coronavirus și apoi invazia Rusiei în Ucraina și criza energetică care a rezultat. Incertitudinea, mai ales dacă este de natură economică, tinde să dea aripi extremei drepte.

Sprijinul pentru AfD a crescut și în vara anului 2022, când mulți germani erau îngrijorați că criza energetică va duce la o iarnă rece. În plus, mulți oameni sunt încă sceptici față de globalizare și de distribuția nedreaptă a bogăției rezultate. Iar încrederea în politică a scăzut.

AfD a recunoscut că condițiile i-au fost favorabile în ultimii ani, dar a venit și cu soluții simple pentru aceste probleme vaste. AfD a cerut de mult timp ca granițele Germaniei să fie închise, cu excepția lucrătorilor calificați, și ca ritmul deportărilor să fie crescut. De asemenea, partidul a început să solicite încetarea imediată a măsurilor implementate pentru combaterea răspândirii COVID-19 și, de asemenea, a negat periodic pericolul virusului.

Și chiar înainte de invazia rusă, AfD a început să militeze împotriva sancțiunilor împotriva Moscovei și a cerut ca importurile de gaze naturale ieftine din Rusia să fie continuate. Odată declanșată invazia, AfD a cerut pace cu Vladimir Putin – fără nicio atenție pentru supraviețuirea ucrainenilor.

În septembrie anul trecut, copreședinții AfD Alice Weidel și Tino Chrupalla au lansat o campanie care reflecta în mod clar rațiunea principală de a fi a partidului: „Țara noastră în primul rând”. A fost un ecou clar al sloganului fostului președinte american Donald Trump.

Între timp, caracterul radical și incendiar al partidului a încetat în mare măsură să descurajeze mulți alegători germani din numeroase părți ale țării.

De ani de zile, AfD atrage oameni care sunt în mod deschis rasiști. Și antisemiții par să fi găsit, de asemenea, o casă politică în partid: un sondaj reprezentativ a constatat că AfD are de trei ori mai mulți antisemiți decât alte partide politice germane.

AfD a reușit să schimbe dezbaterea germană concentrându-se pe ceea ce partidul numește „metapolitică”, o strategie exemplificată poate cel mai bine de brandul Björn Höcke, șeful filialei din landul Turingia.

Accentul nu se pune doar pe împingerea dezbaterilor spre dreapta, ci și pe lansarea unui război cultural – un conflict care s-a aprins și în anumite părți ale partidelor conservatoare ale Germaniei și în cadrul liberalilor din FDP. Un război cultural axat pe chestiuni precum genul, posturile de radio și de tv publice și drepturile comunității LGBTQ. Aceastea sunt câteva dintre motivele care au ajutat AfD să ajungă la actualul succes în sondaje.

Repetând în mod constant ceea ce nu poate fi spus, partidul a schimbat regulile jocului democratic. Între timp, valorile care aveau conotații pozitive – precum corectitudinea morală și caritatea – au fost devalorizate. Germanii dornici să-i ajute pe cei care au nevoie sau să susțină minoritățile sunt priviți de AfD drept ideologi naivi.

În același timp, partidul a reușit să trivializeze scandalurile, cum ar fi neregulile privind donațiile partidului, și să minimizeze potențialele probleme de PR, cum ar fi conexiunile anterioare în mediul neo-nazist. Practic, AfD a reușit să își normalizeze propriul extremism.

Höcke și aliații săi din partid au ales în mod corect să-și încerce meta-narațiunile în statele din estul Germaniei. În fostele state est-germane, extremismul de dreapta a fost minimalizat încă de la căderea Zidului Berlinului în 1989, în ciuda succeselor electorale înregistrate de partidul neo-nazist NPD, în ciuda crimelor și a incendiilor și în ciuda extremismului de dreapta larg răspândit în rândul tinerilor din regiune. Astăzi, AfD profită de acest mediu.

În plus, membrii AfD – în primul rând prin prezența lor uriașă pe rețelele sociale – au reușit să extindă acceptarea de către public a teoriilor conspirației. Partidul a reușit adesea să împacheteze astfel de teorii într-un slogan tranșant, cum ar fi afirmațiile că Germania este sub controlul unei dictaturi, că are nevoie de o „Reunificare 2.0” sau că Oficiul pentru Protecția Constituției este doar un birou pentru „protejarea guvernanților”, având misiunea de a apăra partidele tradiționale de AfD.

Astfel de narațiuni au fost adânc înrădăcinate în cadrul partidului și acceptate de o mulțime uriașă de adepți. Ei cred că partidul este angajat într-o luptă împotriva „sistemului”. Motiv pentru care avertismentele că AfD este un partid antidemocratic și un pericol pentru Constituția germană sunt ignorate de atât de mulți.

Nu în ultimul rând, partidul a muncit din greu pentru a-și consolida imaginea de partid conservator. "Extremiști de dreapta? Nu am găsit încă niciunul printre noi", a declarat recent copreședintela AfD, Alice Weidel, pentru revista germană Stern. Membrii importanți ai partidului pur și simplu zâmbesc și neagă prezența fasciștilor și a extremiștilor în rândurile lor – și revin la afirmațiile lor neobosite că AfD nu este altceva decât un partid conservator normal.

În aceste zile, lui Weidel și Chrupalla le place să-și pună în valoare trecutul în afaceri – ea ca fostă consultantă și el ca fost proprietar al unei companii. Însă profilul inițial al partidului – având la bază critici din zona intelectuală ai monedei unice europene – a dispărut de mult, iar membrii moderați ai partidului au fugit în masă din AfD în ultimii ani.

Partidul a devenit din ce în ce mai extremist, iar strategia AfD de a-și minimaliza extremismul este aparent una pe care intenționează să o urmeze și în viitor.

Congresul partidului de la Magdeburg a schimbat structurile de putere din cadrul AfD. Tabăra relativ moderată din jurul fostului președinte Jörg Meuthen nici măcar nu a încercat să exercite prea multă influență, cu atât mai puțin să vină cu o listă proprie.

Dar puterea lui Höcke pare să fi scăzut și ea. Unii detractori și rivali ai lui Höcke chiar au spus că „nu mai are nimic de spus”. Un fost membru important al taberei lui Höcke a spus chiar public că „vechile rețele s-au dezintegrat complet”.

Lui Höcke îi lipsește foarte mult fosta sa mână dreaptă Andreas Kalbitz – care a fost dată afară din AfD pentru activitățile sale neonaziste.

Cu toate acestea, ideologia pentru care Höcke și aripa sa extremistă se sprijină rămâne vie în partid și este îmbrățișată și de tabăra lui Sebastian Münzenmaier, membru al Bundestagului și vicelider al fracțiunii parlamentare a AfD. 

Apropiații lui Münzenmaier spun că „nu au nicio problemă” cu Höcke. „Suntem pentru un AfD care este mai profesionist și care nu se blochează într-un război constant de tranșee. Un partid mai disciplinat”. Oricine are „aceleași obiective și aceleași idealuri” este binevenit.

René Aust (36 de ani), al treilea pe lista pentru europarlamentare, este întruchiparea aproape perfectă a noii rețete: vederi extremiste într-un ambalaj prietenos, completate cu o tunsoare perfect anodină. Vorbește tuturor și zâmbește mult. Numai în timpul discursurilor sale s-ar putea să-și strângă pumnii sau să gesticuleze nebunește – adresându-se migranților cu declarații de genul: „Nu veți transforma acest continent în noua voastră patrie!”

„Un motiv pentru care nu facem progrese este că ne atacăm constant unul pe celălalt în public”, spune el, adăugând că AfD ar trebui să vorbească „cu mândrie” și fără „falsă modestie” despre partid.

Mulți membri marcanți din tabăra lui Münzenmaier consideră că atitudinile moderate nu sunt o prioritate. Alexander Jungbluth din Renania-Palatinat, care a vorbit la Magdeburg despre „căderea Europei” și despre „găști de musulmani”, și-a exprimat în ultimii ani sprijinul pentru asociația extremistă de dreapta „Ein Prozent”. El face parte dintr-o frăție - „Alte Breslauer Burschenschaft der Raczeks” - care a încercat să introducă un fel de certificat arian pentru membrii acestei asociației în 2011.

Un alt candidat pe care rețeaua lui Münzenmaier l-a propulsat în Top 10 pentru alegerile europene este Irmhild Bossdorf, din Renania de Nord-Westfalia. În discursul său de la Magdeburg, ea a cerut deportarea a milioane de refugiați. Ea a spus că germanii ar trebui să fie mai preocupați de „schimbarea populației provocată de om” decât de „schimbările climatice provocate de om”.

Și Bossdorf are legături strânse cu aripa extremistă. În urmă cu șase ani, de exemplu, a tradus o carte pentru o editură de dreapta a unui extremist olandez care de atunci a fost condamnat pentru că a echivalat politicile Covid din Olanda cu persecuția evreilor în timpul Holocaustului.

Astfel de personaje au determinat tabăra Höcke să refuze sugestiile conform cărora convenția de la Magdeburg a fost o înfrângere pentru extremiștii din partid. Oamenii lui spun că, în general, totul „se mișcă în direcția corectă”. Niciunul dintre aliații săi, totuși, nu dorește să fie citat pe nume. De asemenea, Höcke a refuzat să fie intervievat.

În 2020, când aripa sa extremistă a fost desființată în mod oficial, Höcke s-a bucurat de faptul că mișcarea sa s-a „istoricizat” – că a devenit un element esențial în cadrul partidului. Acum este nevoie - spunea el la acea vreme - de un impuls care să „sublinieze unitatea partidului”.