EFOR a organizat vineri o dezbatere cu ministrul Cristian Ghinea și un grup de analiști pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după vizita la Bruxelles a unei delegații conduse de premierul Florin Cîțu.

UPDATE

Cristian Ghinea:

- vom trimite de două ori pe ani un raport de îndeplinire a bornelor (milestones) pe țară, nu vor fi urmărite progrese sectoriale, dacă se blochează un proiect, se blochează toate celelalte

- am avut un deficit de reforme, constatat de Comisia Europeană în cadrul negocierilor. Ex: Trebuia precizat clar ce dorim să facem în privința reformei pensiilor, nu doar să spunem că o facem

- ne angajăm să nu avem creșteri de anvelopă pe pensii, dacă e să creștem, să creștem pensiile mici, fără creșteri din pix, populiste, ci urmărind anumiți indicatori, trebuie să reașezăm pensiile speciale, dat atât cât avem spațiu constituțional

- avem o foarte mare problemă la colectarea veniturilor la bugetul de stat, trebuie să închidem ”porțile legale” prin care oamenii trișează, în special la plata TVA

- companiile de stat sunt o gaura neagră, trebuie să devină o sursă de venit la buget, cele care nu au o misiune publică trebuie închise, altele - restructurate

- reforma administrației publice: introducerea unui examen pentru funcționarii publici pe model european, acesta să fie operaționalizat de o firmă de resurse umane

- transport: cred că suntem foarte aproape de aprobarea alocării propuse de noi, am atașat de investiții reforme substanțiale. Problema era că nu avem o strategie pentru decabornizarea transportului, încurajarea transportului pe căi ferate. Taxarea pe rutier se va face în funcție de consum.

- justiție: recuperarea prejudiciilor

- bugetul multianual 2021-2027: regulamentele sunt în fazele finale de negociere, probabil în iunie vor fi aprobate. Am trimis programele operaționale în octombrie 2020, le vom trimite din nou la toamnă, sunt convins că le vom avea aprobate în iarnă

- fondul pentru primari: vor fi proiecte, pentru mobilitate, condiționat de reforme privind transportul verde, dar nu știm dacă va fi un fond UAT dedicat

- nu se blochează autostrăzile, dacă nu ni se dau banii pe PNRR întrucât nu facem reforme, le continuăm din bani de la buget

- PSD nu a dorit să se implice în dezbateri pe conținut

- reformele sunt și în programul de guvernare, nu am emoții, cred că le vom livra

- nu avem o strategie privind economia circulară și nici nu aveam timp să o facem, au fost atât de multe nevoi pe partea de mediu, încât am preferat finalizarea unor proiecte începute deja, în loc să începem altele noi, mai ales că nu aveam o strategie clară

- capetele Autostrăzii A8 sunt în PNRR

Decalajul de dezvoltare urban-rural?

-  decalajul există pentru că se creează niște poli, Bucureștiul și Clujul sunt două exemple în acest sens, politica de coeziune va încuraja mai mult coeziunea decât PNRR, care încurajează capacitatea administrativă

Vor fi excepții de la reglementările privind achizițiile publice pentru PNRR?

- e poate cea mai mare sursă de stres pentru PNRR, trebuie să mergem pe cadrul național existent, nu a fost aprobată o exceptare

Va exista flexibilitate? Se mai pot modifica proiecte?

- teoretic, nu, dar există posibilitatea să refaci planul, dar totul trebuie luat de la început

- există diverse scenarii privind metroul din Cluj, până pe 31 mai vom ști cât se va face din acest metrou

- pot fi incluse proiecte începute după februarie 2020

- în privința investiției în rețele de gaze: se va selecta o regiune puțin conectată la gaze, se va crea rețea cu capacitatea de a transporta hidrogen amestecat cu gaze naturale. 

+++

Premierul Florin Cîțu și ministrul investițiilor și proiectelor europene Cristian Ghinea au declarat joi că vizita la Bruxelles a fost un succes, România reușind să-și ”apere” proiectele dorite în PNRR în privința autostrăzilor și căilor ferate.

Șeful Guvernului a susținut că i-a convins pe oficialii europeni că Bucureștiul poate folosi banii fără să pună în pericol ”sustenabilitatea sau stabilitatea fiscală”.

”PNRR este un instrument de reformă, pentru asta a fost inventat. Fără reforme substanțiale nu va trece acest plan. Vorbim de reforma pensiilor și aici avem clar un deadline de a trimite legea în Parlament anul acesta și niște elemente care presupun o indexare a pensiilor clară, bazată pe obiective statistice, nu pe decizii din pix și decizii politice. România se anagajează să aibă o politică sustenabilă matură referitoare la pensii. De asemenea, reducerea pensiilor speciale în limitele pe care le permite Curtea Constituțională. O reformă a companiilor de stat. Vom avea un proces de audit la toate companiile de stat și vom elimina din lege acele excepții băgate de PSD-ALDE în ani anteriori”, a explicat Cristian Ghinea.

Avem un "Plan Marshall". De ce nu avem și reformele cerute de Comisia Europeană

Mai mult pe EurActiv »