EURACTIV România împreună cu Școala Gimnazială ”Apostol D. Culea” din comuna Sudiți, județul Ialomița, a organizat joi dezbaterea cu tema ”Valorificarea potențialului agricol și implicarea tinerilor în viața comunității. Efectele migrației”.

Dezbaterea s-a încheiat.

LIVE TEXT:

Marius Boitan - director, Școala Gimnazială "Apostol D. Culea" Sudiți:

 

  • sper că acești copii vor conștientiza că au drepturi
  • ei au mare potențial, trebuie sprijiniți de școală și de comunitate.

 

Ștefan Mușoiu - deputat: Am vorbit cu mulți români din afară și au început să vadă partea negativă a plecării: afară nu ești tratat ca un cetățean al țării respective, programul de muncă nu e întotdeauna de 8 ore, nu sunt angajați cu carte de muncă, un lucru care-i afectează în calculul contribuției pentru pensie, uzura morală și fizică.

Victor Negrescu: De ce e important să votezi?

 

  • un vot poate schimba totul, au fost persoane care au câștigat cu un vot diferență.
  • au fost și experiențe nefericite în istoria Europei, au câștigat naziști, extremiști pentru că alții nu s-au dus la vot.
  • UE poate face multe chestiuni pe care le dorim, trebuie să-i sprijinim pe cei care vorbesc despre chestiunile care ne interesează pe noi.
  • sunt oameni și țări care vor să taie banii pentru agricultură și dezvoltare rurală, dacă stăm liniștiți și nu participăm, se vor întâmpla iar lucruri fără voia noastră.

 

Rezultatul sondajului printre participanții cu drept de vot: 21% vor vota pentru o viață mai bună, dezvoltarea localității, 13% pentru o tehnologie mai bună, 13% pentru modernizarea școlii, 10% pentru salarii mai bune. 

Ce vor copiii să le aducă noul Parlament European: colegi noi pentru fratele Marius, jocuri, o minge de fotbal, un PC și ghete de fotbal, un sistem care să repare problemele cu poluarea, eliminarea gândului «ce mâncăm mâine», aducerea tuturor copiilor plecați în afara țării.

Victor Negrescu:

 

  • ghidurile au fost negociate de ”alții”, au negociat prost, România a avut un comisar pentru Agricultură care a negociat cei mai puțini bani pentru România.
  • în viitorul PE va trebui să schimbăm regulile, pentru ca fondurile să fie accesibile tuturor.
Vasile Șincan - primar Sudiți:

 

 

  • ar trebui modificat ghidul solicitantului.
  • fermierii noștri nu pot accesa fonduri pe un program, iar vecinii noștri pot, noul PNDR ar trebui să țină cont de aceste aspecte.

 

Cătălin Grigore - vicepreședinte, Consiliul Județean Ialomița, fost inspector școlar general adjunct: Vrem ca și Consiliile Județene să poată ajuta școlile profesionale, așa cum o poate face Ministerul Agriculturii cu liceele agricole, și europarlamentarii ne pot ajuta să reparăm aceste lucruri.

Vocile tinerilor:

 

  • Bianca are tatăl la Madrid: Acolo e mai frumos, dar mă simt mai bine aici.
  • Alexandra ar vrea să plece în Suedia, unde lucrează părinții ei: Cred că au plecat pentru a putea avea un salariu mai bun.
  • mi-aș dori ca PE să-mi aducă o Românie mai bună: salarii mai mari, școli mai bine dotate și la sate.
Traian: Migrarea pleacă de la un element pe care copiii ar trebui să-l știe - falimentarea industriei. Migrarea creează și abandonul școlar, în România e în procente foarte mari.

 

Victor Negrescu: 

 

  • îndemnul meu către cei care trăiesc în afara țării e să facem lucruri împreună, să căutăm oportunități.
  • sunt foarte multe soluții financiare, trebuie să veniți către noi pentru a profita de pe urma lor, să ajutăm familiile să acceseze fonduri la nivel național sau european.
  • UE e a noastră a tututor, trebuie să profităm de drepturile pe care le avem la nivel european.
  • educația e singura soluție, trebuie să ne informăm tot timpul.
  • UE ar trebui să facă mai mult pentru cetățeni, dar trebuie să și spunem ce vrem, ce ne doare, Uniunea nu e ceva abstract, la mare distanță.

 

Vocile oamenilor: 

  • o bunică spune că a crescut un copil timp de nouă ani, în timp ce mama era plecată: Mă întreba mereu «când vine mami», îmi spunea «eu nu mai știu cum miroase mami».
  • o altă bunică are nepoată în Anglia, de care-i este dor.

 

Victor Moraru - președinte, Consiliul Județean Ialomița: 

  • și România și Europa suferă un șoc demografic astăzi.
  • politicile naționale trebuie să pornească de la natalitate, sunt familii care nu mai sunt încurajate să aibă copii, noi, la nivelul CJ, încurajăm natalitatea și oferim premii - 900 pentru primul copil, 250 - pentru cel de-al doilea.
  •  ne dorim ca serviciile pe care le oferim să fie mult mai bune, încercăm să avem aceleași condiții în Ialomița ca în orice parte din Europa.
  •  vor crește salariile, cred că în următorii ani salariul minim ar putea fi 700 de euro ca în sudul Italiei și atunci românii nu ar mai avea de ce să plece.
  • și eu am fost plecat, am locuit în Italia, dar n-am putut sta acolo fără copilul meu, mă simt bine în România, avem o țară frumoasă.
  • în următorii 10 ani, România poate fi în primele 8-10 state ale Europei. 

Ion Sandu - inspector pentru minorități, Inspectoratul Județean Ialomița: 

  • tinerii trebuie să se implice în problemele comunității în care trăiesc.
  • sunteți o resursă capabilă să asigure dezvoltarea unei societăți.
  • mi-aș dori ca România să redevină țara la porțile căreia băteau cetățeni din alte țări europene, datorită prosperității sale.
  • e necesar ca Primăria, școala, biserica să procedeze la identificarea nevoilor reale ale tinerilor, responsabilizarea în desfășurarea unor activități.
  • migrația ne afectează pe toți, și eu membri ai familiei care au plecat pentru un trai mai bun.
  • spațiul european înseamnă acasă, România e UE. 
  •  conștiința trecutului ne oferă identitate. 

Cătălin Grigore - vicepreședinte, Consiliul Județean Ialomița, fost inspector școlar general adjunct: 

  • există o traumă pentru copiii ai căror părinți pleacă în străinătate, mulți nu-și pot valorifica potențialul din această cauză.
  • merită să luptăm din răsputeri pentru a crea un mediu care să-i determine pe părinți să se întoarcă acasă.
  • condițiile de la țară, din mediul rural nu trebuie să mai îndepărteze oamenii, ci să-i aducă acasă.
Victor Negrescu, fost europarlamentar și ministru pentru afaceri europene:  
  • pentru noi toți e important să găsim soluții pentru a dezvolta România în integralitatea sa, fiecare să poată să-și îndeplinească visele.
  • eu am decis să mă întorc pentru că putem schimba lucrurile, dar trebuie să ne implicăm și vă îndemn și pe voi să vă implicați.
  • trebuie să treceți peste bariere și să-i determinați pe cei care iau decizii să se gândească la dvs, ei trebuie să ia măsuri astfel încât niciun om, niciun copil să nu fie lăsat în urmă.
  • nu avem mai multe Românii, trebuie să beneficiem de apartenența la UE și de aceea trebuie să avem la Bruxelles oameni care să se gândească la bunăstarea României.

Alexandru Potor - președinte, Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală: 

  •  e extrem de important să vorbim unii cu alții, să explicăm de ce important să discutăm despre UE.
  • copii, să nu considerați că UE e ceva departe
  • Grupul de Acțiune Locală (GAL) – e o înfrățire între cei care vor să dezvolte o societate.
  • E nevoie de curaj pentru a implementa un proiect fie cu fonduri europene, fie naționale.
  • Migrația e un mare pericol, oamenii cred că pot avea o viață mai bună în altă parte, e datoria noastră să-i convingem că-și pot face o viață bună aici.  

+++

Aceasta este cea de-a cincea întâlnire "eduVOTE in your village” - schools as a bridge to debate about 2019 EU elections in rural communities”, care încheie seria dezbaterilor din cadrul proiectului cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului de subvenții al Parlamentului European în domeniul comunicării.

Evenimentul va avea loc joi, 16 mai 2019, începând cu ora 12:00, la Sala de festivități a Primăriei Sudiți (str. Sf. Pantelimon nr. 39), județul Ialomița, și va fi transmis LIVE VIDEO pe www.euractiv.ro și www.parlamentor.ro și va fi moderat de Dana DEAC, cunoscut jurnalist TVR1.

Tema specifică pentru întâlnirea de la Sudiți a fost aleasă împreună cu autoritățile locale și a fost inclusă în scrisoarea de intenție trimisă de către directorul Școlii Gimnaziale ”Apostol D. Culea” ca răspuns la apelul național publicat de EURACTIV pentru selecția localităților care să găzduiască dezbaterile eduVOTE.

”Nu avem mai multe Românii. La sat sau la oraș, tânăr sau cu experiență, aceste diferențe trebuie să ne dea forță să luptăm împreună pentru reprezentarea intereselor noastre la nivel european pentru că o țară dezvoltată este în beneficiul tuturor. De aceea, în viitorul Parlament European vocea care susține politica de coeziune, măsurile de solidaritate și politicile de dezvoltare trebuie să fie mai puternică, iar europarlamentarii români pot susține acest mesaj în următorii 5 ani, mai ales că în viitorul legislativ european principala temă va fi, cel mai probabil, viitorul buget european”, sunt cuvintele fostului europarlamentar Victor Negrescu.

 

"Această dezbatere despre Europa este importantă pentru comunitatea noastră pentru că tinerii noștri pot realiza lucruri importante în țara noastră dacă își cunosc drepturile și nu este nevoie de emigrație pentru a progresa. Spun acest lucru deoarece o mare parte a părinților elevilor noștri sunt plecați la muncă în țări europene precum Spania, Italia sau Marea Britanie. Eu cred că această dezbatere ne ajută pe toți să înțelegem mai bine efectele migrației asupra comunității și asupra copiilor. Instituția pe care o reprezint, alături de Consiliul Local, Biserica și Biblioteca Comunală se pot implica pentru schimbarea mentalității comunității”, spune Marius-Dorinel Boitan, directorul Școlii Gimnaziale ”Apostol D. Culea”, Sudiți, Ialomița. 

"Alegerile pentru desemnarea reprezentanților în Parlamentul European din 26 mai sunt un moment extrem de important pentru toți cetățenii Europei. Din păcate, percepția actuală față de acest proces electiv este deformată, iar însemnătatea este subapreciată de multe ori în rândul tinerilor. Este greu de explicat cum ne afectează viețile, în mod direct, deciziile luate undeva la Bruxelles sau Strasbourg. Apreciez ca fiind foarte pozitivă inițiativa EURACTIV de a derula dezbaterile edu@Vote pentru căîi pune în contact direct pe cei care sunt invitați să voteze pentru Europa cu cei care ne vor reprezenta în Parlamentul European. Este un exercițiu de sinceritate și onestitate pentru toți cei implicați întrucât părerile tinerilor sunt cele mai directe, mai puțin filtrate și un indicator direct al stării de fapt din țară”, mărturisește Alexandru Potor, președintele Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală.

Dezbaterea include trei direcții principale de discuție: 

  • Parlamentul european și dezvoltarea rurală: cum se implică europarlamentarii în cunoașterea și rezolvarea priorităților comunităților rurale locale; agricultură competitivă; creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene destinate agriculturii și mediului rural.
  • Tinerii vorbesc despre preocupările lor: meseria de fermier și statutul social al tinerilor care aleg să lucreze în agricultură; așteptările și aspirațiile unui tânăr care va vota pentru prima oară la europarlamentarele din 26 mai 2019; oportunitățile create de politicile europene care promovează sprijinirea învățământului, a calității locurilor de muncă.
  • De ce votăm la alegerile europarlamentare 2019? Eu cu ce mă aleg după ce votez? - importanța participării la vot din perspectiva elevilor, tinerilor, profesorilor, părinților, reprezentanților mediului de afaceri și reprezentanților administrației locale.
Au confirmat participarea: Victor NEGRESCU - fost ministru delegat al Ministerului Afacerilor Europene, fost membru al Parlamentului European; Marius BOITAN - director, Școala Gimnazială "Apostol D. Culea" Sudiți; Alexandru POTOR - președinte, Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală; Ștefan MUȘOIU - deputat, Parlamentul României; Victor MORARU - președinte, Consiliul Județean Ialomița; Cătălin GRIGORE - vicepreședinte, Consiliul Județean Ialomița, fost inspector școlar general adjunct; Ion SANDU - inspector pentru minorități, Inspectoratul Județean Ialomița; Vasile ȘINCAN - primar Sudiți. 

De asemenea, au fost invitați să ia parte la dezbatere reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală, ONG-urilor locale cu proiecte/programe în zonă, tineri, antreprenori, beneficiari de finanțări, comunitatea locală/regională. 

Biografii:

Lector univ. dr. Victor NEGRESCU - Prorector SNSPA, fost ministru delegat al Ministerului Afacerilor Europene, fost Membru al Parlamentului European

Victor Negrescu este cadru universitar specializat în domeniul afacerilor europene și expert în politici publice europene format atât în țară, cât și în străinătate. Din 2006, militează pentru promovarea parcursului european al României, prin organizația PES activists România, structura de militanți pro-europeni ai Partidului Social Democrat, organizând sute de activități în țară și în străinătate.

După mai multe inițiative antreprenoriale în zona digitală și experiență acumulată într-o companie cu renume în domeniu, a fost ales în Parlamentul European în 2014, devenind cel mai tânăr europarlamentar român, dar și unul dintre cei mai activi, reușind să obțină Premiul Europarlamentarul Anului încă din primul an de mandat. De altfel, presa din România l-a evaluat ca fiind în TOP 5 cei mai activi europarlamentari, deși a efectuat doar jumătate de mandat.

La nivel european a dezvoltat rețeaua parlamentarilor și europarlamentarilor sub 40 de ani, creând inclusiv bazele unei rețele transatlantice, cu scopul de a promova proiecte utile viitoarelor generații. Membru în Comisia pentru bugete din Parlamentul European, a reușit să genereze proiecte pilot în valoare de aproape 60 de milioane de euro în domenii precum sănătate, educație, inovație, cercetare și antreprenoriat. Nu în ultimul rând a fost raportor pe fondul european destinat ajustării la globalizare, alocând aproape 38 de milioane de euro pentru crearea a aproximativ 12.000 de locuri de muncă la nivel european.

În Comisia Juridică din Parlamentul European a militat pentru drepturile cetățenești, cu accent pe dosarele referitoare la recunoașterea diplomelor, accesul la servicii medicale, dreptul muncii, drepturile digitale, dreptul consumatorului sau prezumpția de nevinovăție.

Totodată, a fost autorul a două petiții importante la nivelul Parlamentului European: prima, semnată de peste 20.000 de români, solicitând drepturi egale pentru românii care au fost victime ale discriminării în anumite state europene, a doua, semnată de aproape 50.000 de persoane, cerând aderarea României la Schengen. Ambele au fost înregistrate oficial la Comisia de Petiții din Parlamentul European și au fost urmate de acțiuni imediate din partea legislativului european.

Grație rezultatelor obținute în Parlamentul European, a fost solicitat în anul 2017 să vină în Guvernul României în calitate de Ministru delegat pentru Afaceri Europene, funcție în care a pregătit temeinic Președinția României la Consiliul Uniunii Europene.

În calitate de ministru, a reușit să obțină pentru România Președinția Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării și a dezvoltat primul Trio de cooperare al miniștrilor afacerilor europene, Franța-Germania-România.

Un element important al mandatului său a fost organizarea în toată țara, dar și în rândul diasporei românești, a consultărilor privind viitorul Uniunii Europene, la care au participat mii de persoane, cu scopul de a face auzită vocea românilor la nivel european. Nu în ultimul rând, în calitate de membru al Comisiei pentru Centenar la nivelul Guvernului României, a putut contribui la implementarea mai multor proiecte dedicate momentului istoric, dar și la finanțarea unor monumente importante din Alba Iulia, la 100 de ani de la Marea Unire, precum Sala Unirii sau Monumentul Unirii.  

Marius BOITAN - Director Școala Gimnazială ”Apostol D. Culea” Sudiți, Ialomița

Profesorul Marius-Dorinel Boitan este absolvent al Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie din cadrul Universității ”Ovidius”, Constanța, fiind licențiat în istorie (1998).

A intrat în învățământ în același an, ca profesor de istorie la Școala cu clasele I-VIII Săveni, județul Ialomița. De-a lungul carierei didactice a absolvit mai multe cursuri de perfecționare din domeniul educației. În perioada 2002–2005 și 2008-2009 a îndeplinit funcția de director al Școlii cu clasele I-VIII Săveni, transformată apoi în Școala de Arte și Meserii Săveni.

Din anul 2010 devine titular la Școala cu clasele I-VIII ”Apostol D. Culea” Sudiți, fiind profesor de istorie în această școală. În anul 2016 a promovat concursul pentru funcția de director al Școlii Gimnaziale ”Apostol D. Culea” Sudiți.

De-a lungul carierei sale a contribuit la educația mai multor generații de elevi, având o vechime de 20 de ani în învățământ, ca profesor de istorie și cultură civică – educație socială.

Alexandru POTOR - președinte Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală

Alexandru Potor este implicat în dezvoltarea Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) încă din anul 2006, atunci când România a făcut primii pași în această direcție. Consideră că parteneriatul între autoritățile publice, agenții economici și organismele non-guvernamentale reprezintă cheia unui progres real în societatea actuală. Alexandru Potor este specializat în științe juridice și administrație publică.

Începând cu anul 2009 a fost președinte al GAL Dunărea de Jos, iar din această poziție a susținut implementarea unui număr important de proiecte de infrastructură, producție și servicii în sudul României.

În perioada 2012-2017 a fost președinte al Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală din România (FNGAL). În această calitate, "a testat” în mod direct dificultățile și provocările derulării unui program de dezvoltare cu acoperire națională.

În perioada 2017–1018 a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având ca activitate principală gestionarea și optimizarea funcționării Agențiilor de Plăți AFIR și APIA, creșterea absorbției fondurilor europene și creșterea capacității instituționale pentru viitoarea perioadă de programare a Uniunii Europene.

Din anul 2019, Alexandru Potor a revenit în funcția de Președinte al FNGAL și se concentrează pe extinderea conceptului de "Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității”,  văzut ca o soluție pentru multe dintre problemele cu care se confruntă comunitățile din România și Europa.



 

Negrescu: Cine ajunge în Parlamentul European decide direcțiile unde se duc banii UE

Mai mult pe EurActiv »