Nu doar Croația, ci și Bulgaria și România voiau să adere la spațiul Schengen. Însă au fost respinse pe motivul că ar exista posibilitatea de creștere a crimei organizate și a imigrării ilegale.

De fapt, problema se află în cu totul altă parte: în țări care fac parte de multă vreme din spațiul Schengen.A sosit timpul să se deschidă o sticlă de Riesling de Schengen. Deja 26 de națiuni fac parte din spațiul fără vamă și fără controlul pașapoartelor, iar în curând li se adaugă și Croația.

În schimb, Bulgaria și România mai trebuie să rămână deocamdată pe dinafară. În vremuri în care migrația la granițele insuficient controlate ajunge la cifre record și mulți oameni se tem de importul de droguri practicat de crima organizată, este posibil ca unii să considere această situație drept liniștitoare.

Însă nu trebuie să se treacă cu vederea cel fel de model de succes este ideea unui spațiu economic și turistic deschis, conceput în 1985 în mica localitate de pe râul Moselle din Luxemburg. Putem întreba milioane de persoane care trăiesc, lucrează, consumă în zonele de lângă frontieră.

Dacă nu ar fi existat avantajele privind comerțul, circulația persoanelor și ocupațiile, niște țări precaute din afara UE, cum ar fi Norvegia, Islanda sau Elveția niciodată nu ar fi intrat în spațiul Schengen. În cazul unor națiuni ca Bulgaria sau România, mulți europeni se gândesc imediat la criminalitate și corupție, ceea ce nu ar fi în totalitate chiar o greșeală.

Însă acest aspect ține mai degrabă de aparatul de justiție din țara respectivă, respectiv de partidele de acolo adesea corupte.

Dacă la negocierile de acum de la Bruxelles se vor exclude din nou bulgarii și românii, lăsându-i doar pe croați să adere, este vorba aici clar de o pură politică simbolică. Și, firește, este în detrimentul unor țări care profită de pe urma UE și care, pe de altă parte, din cauza șomajului și emigrării în vestul mai bogat plătesc un preț deloc neglijabil pentru apartenența lor de Europa. 

Cine învinuiește orbește România și Bulgaria, așa cum face Austria, pentru avalanșa de migranți de pe ruta Balcanică, trece cu vederea în mod răuvoitor că cea mai importantă poartă de acces, Grecia, aparține de multă vreme spațiului Schengen.

În privința mafiei, trebuie să ne gândim mai degrabă la Neapole și Palermo (care aparțin de Schengen) decât la București sau Sofia. Iar profiturile de pe urma contrabandei comise de cartelurile de droguri în porturile din Rotterdam sau Antwerpen ar transforma cu ușurință întrega zonă balcanică într-o Elveție înfloritoare. Ar fi cazul să fie dată uitării definitiv vremea de a arăta cu degetul la rudele sărace din Est și a acoperi astfel în Occident criza statului de drept din UE.

sursa: RADOR