Ultimul sondaj înainte de europarlamentarele de duminică arată o detașare a PNL de PSD, în comparație cu sondajul de săptămâna trecută, în care ele două partide erau aproape la egalitate.

Înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului convocat de președinte pentru duminică, Europa FM a publicat ultimul sondaj realizat de IMAS. Potrivit datelor din Barometru Europa FM din această lună, PNL crește în opțiunile valide de vot, ajungând la 28,5%, PSD adună 21,1%, în scădere față de aprilie, iar a treia formațiune este Alianța 2020 USR - PLUS, cu 19,6%.

PRO România e cotată cu 9,9% din intențiile de vot, iar ALDE, cu 9,8%. PMP are 6,2%, în timp ce UDMR este sub pragul de 5%.

Tot miercuri a fost publicat un sondaj Novel Research, la comanda PNL. 

Potrivit datelor comparative, o prezență mai mare la urne afectează sensibil scorurile partidelor cu electorat mobilizat, dar inelastic, scrie HotNews.ro. Astfel, PNL are un mic avans în fața PSD când vine vorba despre electoratul care la data sondajului are clar definită opțiunea și decizia de a participa la vot. În asemenea caz, PNL este creditat cu 28,1%, iar PSD cu 27,8%.

În varianta în care cei care s-au declarat nehotărâți sau că nu ar vota ar participa totuși la vot, mărind astfel prezența, atunci distanța dintre PNL și PSD ar crește la aproape trei procente. Astfel, PNL ar obține 28,7%, iar PSD 25,9%.  

Astfel, PNL are un mic avans în fața PSD când vine vorba despre electoratul care la data sondajului are clar definită opțiunea și decizia de a participa la vot. În asemenea caz, PNL este creditat cu 28,1%, iar PSD cu 27,8.

În varianta în care cei care s-au declarat nehotărâți sau că nu ar vota ar participa totuși la vot, mărind astfel prezența, atunci distanța dintre PNL și PSD ar crește la aproape trei procente. Astfel, PNL ar obține 28,7%, iar PSD 25,9%.





Precedentul sondaj, publicat săptămâna trecută, plasa primele două partide la egalitate.

Barometrul de opinie publică al unui institut din cadrul Academiei Române realizat de INSCOP Research în perioada 12 aprilie - 3 mai 2019, arăta că, din cei deciși să meargă la vot, 27,6% intenționează să voteze cu PNL (față de 26,3% în martie), iar 25,5% cu PSD (față de 26,9% în martie). 

Urmează Alianța 2020 USR-PLUS cu 16,5% (față de 15,3% în martie 2019), ALDE cu 9,2% (9,3% în martie) și Pro România cu 9,1% (același scor ca în sondajul precedent).

Sub pragul de 5% se aflau UDMR - 4,8% și PMP - 3,9%.

De ce n-ai vota pe 26 mai?! Ce motive ai? Animație video

Mai mult pe EurActiv »