Fostul președinte al Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi a susținut în fața Parlamentului European că Europa are doar o cale de ieșire: să unească și să promoveze o mai mare integrare a Celor 27.

Draghi spune că, dacă Europa vrea să „păstreze libertatea” și „valorile” clubului comunitar, aceasta „este singura noastră speranță”, scrie El Periodico.

Așa cum a făcut-o în cadrul prezentării propunerilor sale din 9 septembrie, Draghi a subliniat că Europa este "cel mai expusă" la vulnerabilități geopolitice, într-un moment crucial cu două războaie în curtea ei (Ucraina și Gaza) și o cursă tehnologică între China și Statele Unite, care ar putea ajunge să lase UE în afara jocului. „Într-o lume a modelelor în schimbare, dependențele economice devin vulnerabilități geopolitice la marile puteri, iar Europa este cea mai expusă acestor schimbări", a subliniat el, îndemnând în același timp statele membre să efectueze o schimbare „drastică".

„Trebuie să înțelegem că amploarea provocării este mult mai mare decât economiile noastre, nu riscăm să ne pierdem doar pacea, ci și libertatea", a subliniat el, înainte de a-i îndemna pe europarlamentari să-și depășească divergențele și să-i pună ideile în practică. Singurele variante, a adăugat el, sunt „paralizia" și „fuga înainte".

În raportul său, fostul președinte al BCE evidențiază necesitatea ca Cei 27 să dedice 800.000 de euro pe an investițiilor necesare digitalizării și decarbonizării economiei și creșterii capacității de apărare a acesteia, măsuri care ar trebui să servească și la reducerea decalajului față de Statele Unite și China, precum și a dependenței de aceste două puteri. Aceasta înseamnă creșterea acestei investiții cu 5 puncte procentuale din PIB.

Potrivit lui Draghi, UE se confruntă cu o „provocare existențială". „Dacă Europa nu poate deveni mai productivă, vom fi forțați să alegem. Nu vom putea deveni imediat un lider în noile tehnologii, un model de responsabilitate climatică și un jucător independent pe scena mondială. Nu ne vom putea finanța modelul social. Va trebui să ne limităm unele dintre ambiții, dacă nu chiar pe toate", a avertizat el săptămâna trecută.

În documentul întocmit de fostul președinte al BCE la solicitarea președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, Draghi detaliază 170 de propuneri pentru sectoare economice strategice precum industria auto, telecomunicații, apărare, spațiu sau industria farmaceutică, precum și gaze naturale, electricitate, tehnologii curate sau materii prime critice.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA